Zoltan Teszari, patronul companiei RCS&RDS, a făcut declarații după ce Antena 3 a făcut publice la TV înregistrări în care acesta purta conversații cu Ioan Bendei, unul dintre directori, despre un anumit Traian, care se considera a fi fostul președinte al României. Omul de afaceri a transmis un comunicat de presă pentru a lămuri situația în acest sens și cine sunt personajele de care s-a discutat telefonic.
“In legatura cu speculatiile vehiculate in spatiul public in ultimele zile, doresc sa fac urmatoarele precizari:
1. Pe domnul presedinte Traian Basescu nu l-am cunoscut niciodata, nu l-am intalnit, n-am participat la nicio intalnire, publica sau privata, reuniune sau orice alt eveniment unde domnia sa sa fie prezent. N-am vorbit la telefon, n-am comunicat prin mail sau sms. Nu cunosc pe nimeni din familia sa. N-am comunicat cu domnia sa nici prin intermediari, prieteni sau cunostinte.
2. Intrucat din conversatia mea cu domnul Ioan Bendei au fost extrase prenume si asociate eronat, precizez ca vorbeam despre domnul Sirian Traian, asociat-fondator RCS dn anul 1994 si despre fiul acestuia – Sirian Radu (Raducu). Consider ca aceste conversatii au fost prezentate in spatiul public in mod trunchiat, schimbandu-li-se contextul real. In acest fel, opinia publica a fost indusa in eroare.”, a comunicat Zoltan Teszari