Prima divizie a fotbalului nostru a urcat incepand cu 2000, in timp ce echipa reprezentativa a ratat toate calificarile.
Fotbalul romanesc se afla in plin paradox. Dupa ce in anul 2000, conducatorii echipelor de club din prima liga au decis sa recurga la "momentul zero" si sa transforme blaturile intr-o amintire, campionatul a inceput sa se insanatoseasca. Tot de atunci, nationala s-a prabusit, ratand prezenta la trei turnee finale consecutiv. EVZ a incercat sa afle de la specialisti cauzele acestei contradictii.
Desi nu s-au dezbarat definitiv de vechile practici, "oamenii de fotbal" n-au mai acceptat ca meciurile strategice sa fie o regula. Treptat, ele au devenit exceptii.
In consecinta, Liga I a ajuns, in 2006, pe locul 10 in lume, conform ierarhiei realizate de Federata Internationala de Istorie si Statistica a Fotbalului (IFFHS).
Progresul este semnificativ: in 2002, "liga lui Mitica Dragomir" se afla doar pe locul 45, in urma campionatului irakian! In cupele europene, din 2005, a venit in fiecare an "primavara", iar Steaua a jucat din nou, dupa zece sezoane, in Liga Campionilor.
In schimb, nationala a naufragiat. Din 2000, de la Campionatul European desfasurat in Belgia si Olanda, "tricolorii" au disparut din lumea buna a fotbalului.
Jackie Ionescu: "Mutu nu-i ca Hagi"
Specialistul Ion V. Ionescu este de parere ca "nivelul jucatorilor din campionatul intern a crescut fata de cel al "stranierilor". N-am mai transferat asa multi jucatori afara, fiindca a fost o penurie de valori. Insa nationala a decazut fiindca Mutu nu este ca Hagi si nici Chivu ca Gica Popescu.
Nu exista nici un alt Dorinel Munteanu, nici un alt Lupescu, nici Dan Petrescu. Generatia lui Hagi este net superioara acestei generatii. Scor 11-0! Cei de-atunci au jucat patru-cinci ani impreuna si au avut un lider.
Acum nu exita o personalitate puternica. Mutu n-a fost un lider. Mai degraba a despartit decat a coagulat. In pofida inteligentei sale, Chivu n-a reusit sa adune nationala. Mai este un factor. Spiritul romanesc tinde sa dispara, pe fondul acestei globalizari. Nu mai exista dragoste pentru imnul national".
"Nu mi se pare ca exista un proiect la nivelul federatiei pentru redresarea nationalei. Nu vad o organizare... Totul se face la intamplare", critica timisoreanul. Problema antrenorului la echipa nationala nu-si gaseste solutie. La prima reprezentativa ar trebui sa activeze, teoretic, cel mai bun tehnician din fotbalul romanesc.
"Eu as fi ales, de-a lungul timpului, alti antrenori pentru nationala. Il apreciez pe Piturca, dar l-as fi pus pe Mircea Lucescu, pe Razvan Lucescu sau pe Olaroiu", incheie Jackie Ionescu.
"Hala" vrea mai multi "interni"
Fostul tehnician Florin Halagian era ieri la aeroport. "Astept niste neamuri din strainatate", explica "Armeanul" care, acum 25 de ani, a ratat ocazia de a pregati formatia engleza Aston Villa, pentru ca "nu stiam sa parlesc engleza".
"Meritam sa fim pe locul 10 cu Liga I. Si nationala merge bine si o sa mearga si mai bine. A fost o scapare, o relaxare, in meciul cu Bulgaria. In rest, am mers bine la nivel de echipa nationala. Sunt mai multi cei care sustin ca jucatorii din campionatul intern ar trebui sa fie majoritari la echipa nationala, fiindca pot fi urmariti si inregistrati mai usor", conchide "Hala".
Emeric Ienei: "S-a limpezit mintea oamenilor"
Emeric Ienei este antrenorul care a condus nationala catre ultima mare performanta - sferturi de finala la EURO 2000. "Nea Imi" stie de ce s-a imbunatatit prima liga.
"Eh, aici e simplu: s-au limpezit mintea si sufletul oamenilor, cand cu momentul zero. Dar, sincer, chiar credeti ca s-a renuntat de tot la blaturi? Oricum, e mai bine. Conducatorii se mai tachineaza si acum, daca nu se injura de-a dreptul, dar sunt mai morali", e de parere tehnicianul oradean.
Emeric Ienei e convins ca strainii fac, una peste alta, un bine fotbalului autohton: "Am cumparat si noi de pe-afara ce-am putut. Dar, in ultimul timp, au aparut jucatori de mare valoare, care au dat, asa, o alta fata, mai profe-sionista, campionatului nostru. Ma gandesc la Ze Kalanga, de la Dinamo, si la Thereau, de la Steaua. Si datorita lor s-a progresat atat de rapid".
Ienei a gasit buba de la nationala: "Romania e un pamant special, cu sol fertil in privinta fotbalistilor. Cresc peste tot jucatori de soi, dar nu stim sa-i punem in valoare.
Echipa nationala a tot scazut pentru ca nu s-a creat acea simbioza intre fotbalistii de-acasa si cei care evolueaza peste hotare. Nu am gasit un echilibru. S-a mers pe vechea formula, a "stranierilor" cu orice pret, chiar si cand nu era cazul".
"Noi am uitat un lucru, poate cel mai important: nu banii aduc valoarea, ci valoarea atrage banii. Cand ne vom aminti, vom face investitii mai bune si toti vor avea de castigat", spune, cu talc, omul care a cucerit cu Steaua, in 1986, Cupa Campionilor Europeni.
Analiza lui "Gaboaja"
Balint: "Suntem mereu pe invers"
Gabi Balint a fost "secundul" lui Emeric Ienei la EURO 2000. Intre august si decembrie 2001, "Gaboaja" a fost mana dreapta a lui Hagi la echipa nationala, aventura terminata trist, prin ratarea calificarii la Cupa Mondiala din 2002, in urma unui baraj cu Slovenia. Balint s-a distantat de fotbal, cochetand in ultima vreme cu actoria.
Subiectul l-a captat, totusi, imediat: "Noi suntem mereu pe invers: cand mergea nationala, nu mergeau cluburile. Ce sa zic, e treaba romaneasca".
Fostul atacant nu crede in ierarhia IFFHS: "Nu poti sa te iei dupa statisticile astea, ce criterii au ei? Poate n-am crescut noi, ci au slabit celelalte ligi. Daca suntem asa buni, de ce mai pleaca romanii afara? Doar pentru bani? E bine ca jucam in cupele europene si prindem experienta. Asta va ajuta nationala".
Balint stie ce nu a mers la echipa reprezentativa: "Ne-am tot dus in jos pentru ca nimeni nu are rabdare. Toti cer rabdare, dar nimeni nu a dus la capat un proiect. S-au schimbat prea multi antrenori".
Prima liga
2000 - locul 53 2002 - locul 45 2004 - locul 29 2006 - locul 10
Prabusirea nationalei
2000 - participanta la Europenele din Belgia/Olanda 2002 - absenta de la CM Japonia/ Coreea de Sud 2004 - absenta de la Europenele din Portugalia 2006 - absenta de la CM din Germania
RABDARE SI TUTUN
Ionut Lupescu: "Lumea sa mai astepte cresterea nationalei..."
Ionut Lupescu, directorul general al Federatiei Romane de Fotbal, spune ca "se lucreaza" pentru ca echipa nationala sa prinda urma Ligii I in clasamentul mondial.
"Cresterea campionatului intern se datoreaza echipelor de club, mai exact faptului ca meciurile se joaca mai mult pe teren. Un alt merit al formatiilor noastre este ca au reusit sa ajunga in fazele superioare ale cupelor europene. La nationala ne-a lipsit un gol, in meciul cu Danemarca, pentru a ne califica la turneul final. Incercam sa aducem nationala in elita. 2007 va fi un tur de forta. Selectia la lotul national e fifty-fifty. Jumatate dintre jucatori sunt stranieri, iar jumatate - fotbalisti din campionatul intern. La nivel de echipa nationala am fost odata intre primele zece echipe ale lumii. Lumea sa astepte cresterea nationalei... Problema e ca nationala nu joaca sambata de sambata, ci la doua-trei luni. Din pricina asta, cresterea e mai greoaie. Oricum, nu exista o competitie intre liga si federatie. Interesul ambelor este comun: cresterea fotbalului romanesc", declara Lupescu.