Ziua VIP-urilor la Instanţa supremă

Evenimentul Zilei îți prezintă cele mai importante evenimente ale zilei de marți, 4 octombrie.

La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şedinţele de judecată îi vor aduce împreună pe o serie de demnitari din toate legislaturile. Vasile Blaga contestă măsura controlului judiciar, în timp ce Călin Popescu Tăriceanu are termen în camera preliminară în dosarul în care este acuzat de mărturie mincinoasă în dosarul „Ferma Băneasa”.

Tot la Înalta curte are loc un nou termen pe fond în dosarul achiziţiilor frauduloase la DIPI, în care sunt implicaţi fostul vicepremier Gabriel Oprea şi fostul şef al Direcţiei, Gheorghe Nicolae. 

Pe de altă parte, fostul ministru de interne Cristian David are şi el termen în dosarul de luare de mită, Liviu Dragnea este aşteptat la instanţă în dosarul fostei sale soţii, Bombonica, pentru acuzaţiile legate de menţinerea frauduloasă în funcţie a două angajate ca asistente sociale la Teleorman, iar Dan Şova este citat în dosarul CET Govora. De asemenea, Darius Vâlcov este aşteptat să se prezinte în dosarul de corupţie în care procurorii i-au pus sechestru pe faimoasa lui colecţie de tablouri.