Biroul Electoral Central a primit sesizări privind posibila continuare ilegală a campaniei electorale în ziua referendumului pentru demiterea preşedintelui, referitor la faptul că Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA -APPS), la dispoziţia Secretariatului General al Guvernului (SGG), organizează duminică Ziua Porţilor Deschise la Vila Dante din Capitală, a declarat preşedintele BEC, Gabriela Elena Bogasiu.
Conform Agerpres, aceasta precizat că sesizarea a fost transmisă mai departe Biroului Electoral Municipal. "S-au mai repetat nişte sesizări legate de un eveniment organizat în cursul zilei de astăzi la Vila Dante, Ziua Porţilor Deschise. Le-am trimis Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti, care, potrivit, legii, are competenţa de a dispune măsuri pentru faptele sesizate în circumscripţia sa teritorială. Au existat sesizări în sensul că un eveniment organizat astăzi de RA-APPS, Ziua Porţilor deschise în acel imobil, ar putea constitui o continuare a campaniei electorale peste termenul prevăzut de lege şi în unele dintre cereri s-au sesizat măsuri pentru încetarea acestei fapte", a spus judecătoarea. Totodată, BEC a transmis la Poliţie sesizări primite privind continuarea campaniei electorale în ziua referendumului prin mesaje pe telefoanele mobile prin care alegătorii erau îndemnaţi să voteze într-un fel sau altul. "Astăzi, s-au repetat câteva sesizări legate de campania electorală continuată peste termenul legal, îndeosebi prin intermediul unor mesaje transmise prin telefon. Le-am transmis pe toate organelor de poliţie, pentru că această faptă, în măsura în care se confirmă, constituie contravenţie", a precizat Bogasiu. CITIŢI ŞI:
- PSD continuă campania electorală în ziua referendumului cu ameninţări împotriva lui Traian Băsescu.
- Pelerinajul organizat de Ponta în ziua votului. Pensionarii caută "robinetele de aur" ca pe vremea lui Ceauşescu| MULTIMEDIA