Votul privind Brexitul impune tuturor decidenților de pe piețele financiare să își reanalizeze opțiunile, deoarece dacă britanicii votează pentru ieșirea din UE, dezechilibrele care pot apărea atât pentru euro, cât și pentru dolar și liră sterlină sunt majore, potrivit unui comunicat al companiei de cumsultanță financiară TeleTrade.
„CME FedWatch arată o probabilitate de 2% ca o modificare a ratei dobânzii să aibă loc la şedinţa de astăzi şi de 21% ca o majorare să aibă loc pe 15 iulie la şedinţa FOMC, care nu are programată o conferinţă de presă explicativă. Există șanse de majorare a ratei de 40% pentru luna septembrie, pentru noiembrie, de 42%, iar cea mai mare probabilitate în acest moment o are decembrie, cu 59%”, potrivit lui Catalin Chivu, CEO, TeleTrade.
Având în vedere cursa prezidenţială care va fi în plină desfăşurare în luna septembrie, ar putea fi mai puţin probabil ca Fed să acţioneze, lăsând iulie sau decembrie ca opţiuni mai clare.
Comentariile despre Brexit şi includerea riscurilor ar putea cauza mişcări atât pe dolarul american (USD) cât şi pe lira sterlină (GBP). Reuniunea din iunie a FOMC se va încheia cu discursul preşedintei Fed, J. Yellen, în cadrul conferinţei de presă. Au existat mai multe semnale cu privire la preocupările Fed de a nu adaugă mai multă volatilitate pe piaţă, dar fereastra perfectă de oportunitate pentru o majorare a ratei începe să se închidă.
Lira sterlină, în depreciere
Perechea GBP/ USD se depreciază în timp ce sondajele indică peste 55% pentru „leave”. Un sondaj publicat vineri seară a arăt un avans considerabil pentru cei care doresc ieşirea din UE: - 55% dintre respondenţi doresc ieşirea UK din UE, 45% pentru menţinerea în UE. Sondajul a exclus respondenţii indecişi.
Unele dintre aceste sondaje de opinie lasă câteva semne de întrabare, dar este clar că în ultima vreme numărul celor care doresc ieşirea din UE este în creştere. Acest fapt se reflectă în cotaţia lirei iar GBP/USD a scăzut în jur de 300 pips (puncte de bază).
De asemenea, cotele caselor de pariuri încep să se echilibreze după ce, iniţial, rămânerea în UE era clar favorită. Betfair Exchange, un nume important în domeniu care activează pe o piaţă cu volume mari de bani şi din această cauza mai credibilă decât unele sondaje, oferă o cota de 1.44 (aproximativ 70% procentaj de câştig) pentru menţinerea în UE şi 3.25 pentru ieşire. Cota pentru ieşirea din UE a fost în scădere în ultimele 2 săptămâni de la un maxim de 6, ceea ce sugerează o creştere a pariurilor pe Brexit. Cotele sunt asemantoare cu cele de refendumul Scoţiei atunci când rezultatul a fost clar în favoarea menţinerii Scoţiei în UK. De asemenea, casele de pariuri au prognozat corect rezultatele majorităţii evenimentelor de acest gen.
Tranzacţionarea forex ne oferă un mare avantaj faţă de pariurile propriu zise prin modul de gestionare al riscurilor şi prin modalităţile şi strategiile mai diversificate de tranzacţionare. Un pariu pe menţinerea UK în UE s-ar transpune prin cumpărarea Gbp/Usd cât mai de jos posibil, înainte de refendumul de pe 23 iunie, cu un raport risk-recompensă foarte bun (un TP mult mai mare decât SL).
Părăseşte Marea Britanie U.E. ?
Referendumul din Marea Britanie 23 iunie 2016, cunoscut sub numele „Brexit” (Britain-Exit), reprezintă cel mai important eveniment politic şi economic al anului.
Referitor la impactul acestui eveniment asupra pieţei valutare, analiştii sunt de acord că:- rămânerea în UE ar aduce la o apreciere importantă a lirei sterline faţă de restul valutelor (minimum 10%) - ieşirea din UE este văzută că un eveniment devastator pentru puterea de cumpărare a lirei. Majoritatea analiştilor estimează o depreciere de cel puţin 15% în următoarele luni, în raport cu celelalte monede.
Lira la paritate cu euro?
În cazul unui vot pro brexit, UBS, banca elveţiană ce deţine sub administrare peste 2.200 miliarde USD, crede că lira va ajunge la paritate faţă de Euro (o devalorizare de peste 30%) deoarece estimează că Marea Britanie va avea probleme să se împrumute pentru a-şi finanţa deficitul de cont curent (4,7% PIB).
Nu doar lira ar avea de pierdut în cazul unui vot majoritar pro-Bexit. Este de aşteptat că şi euro să se deprecieze în raport cu dolarul american şi yenul japonez, în opinia băncilor de investiţii (precum Barclays). În cazul rămânerii în UE, atât lira, cât şi euro ar câştiga teren în faţă celorlalte monede, continuarea parteneriatului comunicând unitate şi stabilitate pe termen lung.
„Nu se va întîmplă. Uitaţi-vă la ce s-a întîmplat în Scoţia. Oamenii nu vor trage manetă pentru ieşire. Nici nu cred că trebuie să luăm în calcul acest aspect.”, potrivit investitorului Jeffrey Gundlach. În urmă votului de pe 23 iunie, lira sterlină ar putea atinge minime istorice în raport cu dolarul şi euro. Momentan sondajele arată un echilibru aproape perfect între britanicii ce sunt pro şi contra ieşirii din UE. În prezent, 47% ar vota pentru exit.”