În urmă cu aproape două milenii în urmă, tot pe 24 august, se producea cel mai mare dezastru natural cunoscut în istoria Europei – erupţia vulcanulul Vezuviu, care avea să acopere cu cenuşă şi lavă topită trei oraşe române: Pompei, Herculaneum şi Stabiae.
La 24 august 79, după secole în care s-a aflat în stare latentă, vulcanul Vezuviu a eruput în sudul Italiei de astăzi, devastând prosperele oraşe romane Pompei, Herculaneum şi Stabiae şi ucigând mii de persoane.
Oraşele, acoperite de un strat gros de material vulcanic şi noroi, nu au fost reconstruite niciodată şi au fost uitate în cursul istoriei. În secolul XVIII, Pompeii şi Herculaneum au fost redescoperite şi excavate, aducând probe arheologice fără precedent despre viaţa de zi cu zi a civilizaţiei antice.
Orasele antice Pompei şi Herculaneum se găseau în apropiere de poalele Muntelui Vezuviu, în Golful Neapole. În vremea Imperiului Roman timpuriu, în Pompei trăiau 20.000 de oameni, printre care negustori, meşteşugari şi fermieri care exploatau solul bogat al regiunii, cultivând viţă de vie şi pomi fructiferi. Nimeni nu bănuia că fertilul pământ negru reprezenta de fapt rămăşiţe ale erupţiilor anterioare ale Vezuviului.
Herculaneum a fost un oraş în care au locuit 5.000 de oameni. A fost şi o destinaţie de vacanţă preferată a romanilor bogaţi. Denumit după eroul mitologic Hercule, Herculaneum găzduia vile opulente şi băi romane grandioase. Obiectele folosite la practicarea jocurilor de noroc descoperite la Herculaneum şi un bordel descoperit la Pompey atestă natura decadentă a celor două oraşe. În apropiere se găseau şi comunităţi mai mici, cum ar fi liniştitul orăşel Stabiae.
La prânz, în ziua de 24 august, anul 79, această prosperitate a luat sfârşit, atunci când vârful Vezuviului a explodat, propulsând în stratosferă un nor de cenuşă în formă de ciupercă. În următoarele 12 ore, cenuşa vulcanică şi pucioasa au invadat oraşul, obligându-i pe locuitori să fugă speriaţi. Aproximativ 2.000 de oameni au rămas la Pompei, ascunşi în pivniţe sau în structuri din piatră, aşteptând sfârşitul erupţiei.
Un vânt din vest a protejat oraşul Herculaneum de faza iniţială a erupţiei, însă un nor gigantic de cenusă încinsă şi de gaz a coborât pe panta vestică a Vezuviului, înconjurând oraşul şi omorându-i pe cei care au rămas acolo. Acest nor mortal a fost urmat de un şuvoi de noroi vulcanici şi piatră, care a îngropat oraşul. Oamenii care au rămas la Pompei au fost ucişi în dimineaţa zilei de 25 august, când un nor de gaz toxic a ajuns în oraş, sufocându-i pe cei care nu au fugit. A urmat un şuvoi de rocă şi cenuşă, care a facut ca acoperişurile şi zidurile să se prăbuşească, îngropându-i astfel pe cei morţi.
O mare parte din ceea ce cunoaştem despre această erupţie provine dintr-o relatare a lui Plinius cel tânăr, care locuia în vestul Golfului Neapole atunci când a explodat Vezuviul. În două scrisori adresate istoricului Tacitus, a povestit despre modul în care “oamenii îşi acopereau capul cu pernele, singura apărare împotriva unei ploi de piatră” şi despre cum “un nor negru şi înfricoşător, încărcat de materie combustibilă avansa spre oraş. Unii îşi deplângeau propria soartă. Alţii se rugau să moară.”
Plinius, în vârstă de doar 17 ani la vremea respectivă, a scăpat din această catastrofă, ulterior devenind un cunoscut scriitor şi administrator roman. Unchiul său, Plinius cel bătrân, a fost mai puţin norocos. Plinius cel bătrân, un biolog de renume, la vremea erupţiei era comandantul flotei romane în Golful Neapole. După ce Vezuviul a explodat, el şi-a îndreptat bărcile spre Stabiae, pentru a investiga erupţia şi pentru a-i îmbărbăta pe locuitorii înspăimântaţi. După ce a ajuns la ţărm, a murit din cauza gazelor toxice.
Potrivit relatării lui Plinius cel tânăr, erupţia a durat 18 ore. Pompeii a fost îngropat sub un strat de 5 metri de cenuşă, iar coasta a suferit modificări majore. Herculaneum a fost îngropat sub aproape 20 de metri de noroi şi material vulcanic. Unii locuitori ai oraşului Pompey s-au întors ulterior pentru a-şi scoate casele distruse de sub stratul de cenuşă şi pentru a-şi salva bunurile de valoare, însă adevărate comori au ramas acolo şi au fost uitate.
În secolul XVIII, un săpător de fântâni a scos la suprafaţă, în locul unde s-a gasit oraşul Herculaneum, o statuie de marmură. Administraţia locală a excavat alte valoroase obiecte de artă, însă proiectul a fost abandonat. In 1748, un fermier a descoperit sub via sa urme ale oraşului Pompey. De atunci, excavările au continuat aproape fără întrerupere până în prezent. În 1927, guvernul italian a continuat excavările la Herculaneum, recuperând numeroase opere de artă: statui de marmură şi de bronz şi picturi de mare valoare.
La Pompei au fost descoperite rămăşiţele a 2.000 de bărbaţi, femei şi copii. După ce au murit asfixiaţi, cadavrele lor au fost acoperite de cenuşă, care a întărit şi păstrat conturul corpurilor. Ulterior, cadavrele s-au descompus, lăsând în urmă un soi de mulaj. Arheologii care au descoperit aceste mulaje au umplut spaţiile goale cu ghips, relevând în detaliu poziţiile în care au murit victimele vulcanului. Şi restul oraşului pare a fi conservat în urma trecerii timpului. Simple obiecte care spun povestea vieţii de zi cu zi în Pompei sunt la fel de valoroase pentru arheologi ca şi statuile şi frescele. Abia în 1982 au fost descoperite la Herculaneum primele rămăşiţe umane. Sutele de schelete descoperite poartă urmele care atestă moartea oribilă de care au avut parte.
Ultima sa erupţie a avut loc în 1944, iar ultima erupţie majoră, în 1631. O altă erupţie este aşteptată în viitorul apropiat, erupţie care ar putea fi devastatoare pentru cei 700.000 de oameni care locuiesc în “zonele morţii” din jurul Vezuviului. (surse: wikipedia, evz)