Astăzi e ziua fetelor mari

Pe 19 decembrie 2011, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat Rezoluţia 66/170, prin care ziua de 11 octombrie a fost declarată „Ziua internaţională a fetelor”

Această zi are drept scop recunoaşterea drepturilor şi problemelor cu care se confruntă fetele în întreaga lume. Ziua internaţională a fetelor promovează drepturile acestora, subliniază inegalităţile de gen şi diversele forme de discriminare şi abuz suferite de tinerele din întreaga lume, tema din acest an desfăşurându-se sub deviza „With Her: A Skilled GirlForce”. Generaţia de fete din zilele noastre se pregăteşte să intre pe o piaţă a muncii care se transformă prin inovaţie şi automatizare. Personalul instruit şi calificat este foarte solicitat, însă aproximativ un sfert dintre tineri, majoritatea femei, nu sunt în prezent nici angajaţi şi nici nu urmează vreo formă de învăţământ sau de pregătire profesională. Din cei 1 miliard de tineri, din care 600 de milioane de adolescente care vor intra pe piaţa forţei de muncă în următorul deceniu, peste 90% trăiesc în ţările în curs de dezvoltare, iar perspectiva lor este de a lucra în sectorul informal, unde salariile sunt mici, anunţă Agerpres care citează www.un.org.  

O „investiţie” de viitor

Adolescentele au dreptul la siguranţă, educaţie, sănătate, nu doar în timpul anilor de formare, ci şi în etapa următoare, cea a maturizării. Dacă sunt susţinute în mod eficient în anii adolescenţei, fetele au potenţialul de a schimba lumea atât în perioada adolescenţei, cât şi în cea a maturităţii, ca viitoare mame, mentori sau lideri politici. O astfel de „investiţie” promite un viitor mai bun, unul în care jumătatea feminină este un partener egal în rezolvarea problemelor legate de schimbările climatice, de conflicte politice, de creşterea economică, de prevenirea bolilor etc. Deşi în ultimii ani s-au făcut progrese în domeniu, acestea trebuie continuate. În ultimii ani, comunitatea globală a înregistrat progrese semnificative în îmbunătăţirea vieţii fetelor.