EXCLUSIV. Ziua Educației fără 4.650 de posturi

De Ziua Educației fiecare sărbătorește cum poate. Chiar dacă într-o declarație a Premierului Viorica Dăncilă se arată că “a fi dascăl este o vocație care implică o mare responsabilitate față de copiii și tinerii cărora le modelează viitorul”, asta nu înseamnă că peste 4.500 de angajați din învățământ nu își pot pierde locul de muncă.

Prin ordinul fostului Ministru al Educației nr. 4884/2018,  profesori, secretare, paznici, personal de curățenie și alți angajați, riscă să își piardă locul de muncă. Ministerul Educației Naționale a stabilit pentru fiecare județ câte posturi trebuie să aibă, iar ce este peste acest număr, trebuie disponibilizat.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), face demersuri pentru a reuși să salveze de la disponibilizări pe cei afectați. ”Facem demersuri către Guvern, către Ministerul Educației Naționale, să abroge acest ordin. Așa am ajuns să sărbătorim Ziua Mondială a Educației.  În cursul zilei de astăzi vom avea o discuție și cu cei de la Spiru Haret”, declară pentru EVZ Simion Hăncescu, președinte FSLI.

 De asemenea, nu sunt excluse în următoarea perioadă manifestări în fața Ministerului Educației sau a Guvernului.