Deocamdată Senatorii au aprobat o iniţiativă legislativă prin care se instituie Ziua Bunicilor.
Conform proiectului , iniţiat de senatorul PNL Steliana Vasilica Miron, Ziua Bunicilor va fi sărbătorită la data de 1 octombrie care este şi Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice. Senatorul PNL susţine în expunerea de motive că, potrivit aprecierilor Oficiului European de Statistică (Eurostat), aproape o treime din cetăţenii UE vor avea vârsta de peste 65 de ani până în 2050.
"Se poate îmbătrâni frumos dacă şi societatea din care facem parte e capabilă să înţeleagă nevoile vârstei a treia şi problemele cu care se confruntă. Prin această lege, vrem să exprimăm preţuirea şi recunoştinţa societăţii pentru stăruinţa depusă de bunici în educarea generaţiei în creştere, asigurând succesiunea păstrării tradiţiilor şi valorilor naţionale".
După cum se ştie şi în alte ţări sunt sărbătoriţi bunicii, aşa cum se întâmplă în Franţa (prima duminică din luna martie), în Irlanda (25 aprilie) sau în Republica Moldova (25 septembrie). Legea are un caracter ordinar şi a fost adoptată de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, cu 88 de voturi pentru, patru voturi împotrivă şi două abţineri.