Cei patru adulți și patru copii africani spun că au fost nevoiți să rămână pe aeroportul thailandez din cauza nesiguranței din țara lor de origine, ZImbabwe. Când au ajuns prima oară în Bangkok, erau doar niște turiști, dar din luna octombrie au devenit „locatari” temporari între granițe.
Reprezentanții aeroportului Suvarnabhumi, cel mai mare aeroport al țării, au oferit detalii cu privire la încercările familiei de a părăsi Thailanda. Africanii au încercat să ajungă în Spania, dar nu au putut intra în țara europeană pentru că nu aveau vize. Când s-au întors în Bangkok, autoritățile nu le-au permis să treacă de controlul pașapoartelor pentru că le expiraseră vizele pentru statul thailandez.
Toată situația a ieșit la iveală după ce un angajat al aeroportului a postat pe Facebook o poză în care oferea un cadou de Crăciun unei fetițe africane, împreună cu un mesaj care arăta că familia nu se poate întoarce în Zimbabwe din cauza „situației zdruncinate.
De aproape trei luni, familia este îngrijită de angajații aeroportului. Între timp, aceștia au aplicat la o ramură specială a ONU pentru a obține statut de refugiați, dar încă așteaptă un răspuns.
Purtătorul de cuvânt al Biroului pentru Imigrări a declarat pentru BBC că, deși Thailanda nu oferă azil politic și nici un statut legal pentru imigranți, familia are mai multe opțiuni decât să locuiască în aeroport.
„Ar putea călători în țări care sunt dispuse să îi accepte. Noi ne-am oferit, de asemenea, să îi mutăm într-un centru în care să aibă acces la servicii pentru îngrijirea copiilor. Au refuzat. Sunt fericiți să rămână aici.”
În ceea ce privește instabilitatea din Zimbabwe, deși agitațiile din luna noiembrie au culminat cu îndepărtarea dictatorului Robert Mugabe, țara africană nu trece prin tulburări deschise, așteptând deocamdară alegerile.