”Zilele cartierului Iosefin”, la Timişoara

Un tramvai de epocă şi demoazele îmbrăcate asemeni Coanei Chiriţa vor defila prin cartierul împăratului Franz Josef al Timişoarei, în acest week-end sărbătorindu-se Zilele cartierului Iosefin.

Manifestarea a fost organizată prima dată în 2005, şi de atunci se repetă cu stricteţe, o dată pe an, reunind vecinii şi colocatarii din cartier. Sărbătoarea este organizată de Consiliul Consultativ de Cartier Iosefin - Dâmboviţa şi Casa de Cultură a Municipiului, cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local Timişoara. Sâmbătă, între orele 12.00 şi 14.00, la Casa de Cultură a Studenţilor va avea loc spectacolul de teatru pentru copii, Chiriţa, oferit de trupa de teatru Haz'ard, în regia profesoarei Carmen Chercioban. Tot acolo, istoricul Ioan Haţegan, unul dintre cei mai îndrăgiţi din oraş, va vernisa şi o expoziţie de hărţi vechi ale cartierului. Apoi, între orele 17.00 şi 20.00, în Parcul Clabucet, vor fi inaugurate “mini-info-punctele” din cadrul proiectului „Comunicăm, socializăm, reuşim!”, al Şcolii Generale nr. 27. Urmează prezentarea unei expoziţii cu desene ale elevilor, o demonstraţie de arte marţiale a clubului sportiv Ying-Long-Karate-Do şi un campionat de fotbal între cele patru şcoli din cartier: cele generale cu numerele 6, 12, 27 şi şcoala Logos. Distracţia va continua duminică. De la ora 11.00, la baza sportivă de pe strada Lacului, este programată Cupa cartierului Iosefin la fotbal, la care vor participa echipele liceelor Bela Bartok, Dositei Obradovici şi ale Grupului Şcolar de Construcţii-Montaj. De la ora 17.30, Ansamblul „Timişul” va susţine un spectacol folcloric la Sala Lira şi tot acolo va avea loc o expoziţie de produse culinare cu specific etnic. Seara, de la ora 20.00, fanfara Timişoara Big Band va cânta în Piaţa Alexandru Mocioni (Sinaia), iar la finalul sărbătorii, de la ora 21.00, locuitorii cartierului Iosefin sunt invitaţi să se retragă cu torţe pe traseul Piaţa Alexandru Mocioni - Piata Maria, pe unde va circula un tramvai de epocă.