Săptămâna aceasta, braşovenii vor serba cea de-a opta ediţie ediţie a zilelor oraşului. Evenimentul va debuta joi, cu târgurile tradiţionale, şi se va încheia duminică, cu parada Junilor.
Joi, braşovenii vor avea de ales între târgul de flori, organizat în Piaţa Sfatului, cel al meşteşugarilor, din parcul central) şi Uliţa Vinului, de pe strada Michael Weiss. În programul de vineri, organizatorii au inclus parada maşinilor de epocă şi un concert în Piaţa Sfatului, unde vor urca pe scenă Roxy Rocks, Laurenţiu Duţă şi Elena Gheorghe. Sâmbătă, în Piaţa Sfatului, va concerta filarmonica Braşov.
Ultima zi a sărbătorii va fi rezervată paradei junilor. Astfel, duminică de la ora 11.00, Junii Braşovului vor parcurge, călare, traseul Piaţa Unirii - Cartierul Schei – Centrul Istoric. Din cetate, junii vor pleca spre locul tradiţional de chefuit, aflat la capătul cartierului Schei, în zona numită pietrele lui Solomon.
În Piaţa Sfatului, de la ora 17.00, va avea loc un concert de muzică populară, la care sunt invitate să participle vedete ale folclorului românesc.