Star-ul lui Real Madrid vrea să părăsească Spania, din cauza acuzațiilor de fraudă, dar „Zizou” încearcă din răsputeri să-și întoarcă elevul din drum
Presa internațională a titrat că Real Madrid ar putea rămâne fără Cristiano Ronaldo. Portughezul (32 de ani), de trei ori câștigător al Ligii Campionilor cu Real Madrid, a fost acuzat oficial că a fraudat statul spaniol cu 14,7 milioane de euro, bani ascunși în paradisul caraibian.
Dezamăgit de cele întâmplate, Ronaldo pare hotărât să părăsească definitiv Spania. Clubul madrilen i-a stabilit deja lusitanului suma de transfer: 180 de milioane de euro. Acum, până și fanii Realului încearcă din răsputeri să-l convingă pe Cristiano să nu plece de pe „Bernabeu”.
„Avem nevoie de tine!”
Potrivit „Marca”, cotidianul „de casă” al lui Real Madrid, Zinedine Zidane, tehnicianul „galacticilor”, l-a sunat pe Ronaldo și a încercat să-l determine pe lusitan să rămână la echipă. Deși se află în vacanță, în Italia, asta nu l-a oprit pe „Zizou” să-l contacteze pe cel mai valoros jucător al trupei sale. „Cris, avem nevoie de tine!” - e mesajul pe care Zidane i l-a transmis lui Ronaldo. Portughezul se află în Rusia, alături de naționala țării sale, unde participă la Cupa Confederațiilor.
United și Ancelotti pot profita
Sursa citată a mai anunțat că Zidane va face tot ce este posibil ca Ronaldo să nu plece, și că cei doi vor avea o întâlnire în scurt timp. Pe lângă tehnician, portughezul a mai fost sunat și de fundașul Sergio Ramos. La pândă stau acum Manchester United și Carlo Ancelotti, care îl vrea pe Cristiano la Bayern Munchen.