Scandal imens în redacția ziarului “Adevărul”. Un jurnalist a chemat Poliția după un conflict pe care l-a avut cu redactorul șef-adjunct al ziarului, Călin Nicolescu.
Situația a început după jurnalistul Mircea Barbu a făcut un interviu cu Roger Stone, consultantul politic și fostul consilier de campanie al lui Donald Trump.
Redactorul-șef al ziarului, Dan Marinescu, i-a cerut lui Mircea Barbu să scoată două întrebări din cadrul interviului. Jurnalistul a refuzat să asculte ordinele șefului său și ca urmare a deciziei, s-a trezit cu o hîrtie prin care era informat că departamentul în care lucre a fost desființat și că nu mai există loc pentru el în cadrul redacției.
Potrivit jurnalistului, amenințările și conflictul cu Nicolescu au pornit după ce Nicolescu a venit în biroul la el și i-a cerut, "cu șicană", să meargă să facă un reportaj despre caniculă.
"Am spus că s-a făcut săptămîna trecută și a spus, pe un ton ridicat, ca pe el nu-l interesează și că pînă la finalul zilei să fac un reportaj despre caniculă. Totul pe un ton ridicat și agresiv. L-am rugat să înceteze și să mă lase în pace și a urlat la mine. S-a apropiat de biroul meu, a închis ușa și a început să înjure. L-am rugat de mai multe ori să iasă și să mă lase în pace", a povestit, pentru HotNews, Mircea Barbu.
Contactat de HotNews, redactorul șef-adjunct a recunoscut că s-a enervat, însă a negat că l-ar fi înjurat pe subaltern. Mai mult, Nicolescu susține că jurnalistul Mircea Barbu "își permite să împroaște cu noroi redacția, folosind jumătăți de adevăr" din interviul cu Roger Stone.
Jurnalistul a revenit cu o nouă postare pe Facebook, dezvăluind că a fost amenințat cu bătaia de Călin Nicolescu, Mircea Barbu chemînd poliția în redacție.
„Dupa ce termini perioada de preaviz, te bat de te c*&i pe tine, fu$#-ti mortii ma-tii de nenorocit!" - Calin Nicolescu, redactorul adjunct al ziarului "quality" Adevarul catre mine, in urlete si de fata cu zeci de colegi care ascultau stupefiati. Am chemat politia. Multumesc celor doi OAMENi care au avut curajul sa depuna marturie. #presacapturata"