Doi fotoreporteri ai tabloidului constănţean „Uups” au fost reţinuţi timp de două ore în sediul Inspectoratului de Judeţean de Poliţie Transporturi Constanţa , după ce au luaţi de poliţişti din maşina unde staţionau, pe motiv că ar fi fost suspectaţi de terorism.
Bebe Pitei, unul dintre cei mai cunoscuţi fotografi din Constanţa, şi fiul său, Vicenţiu, mai nou în branşă, au fost luaţi din maşina staţionată în faţa sediului inspectoratului.
„Am fost întrebaţi dacă avem substanţe explozibile asupra noastră sau aparatură de ascultare. Nu ne venea să credem, degeaba le-am spus că noi nu ne ocupăm cu aşa ceva, noi doar pozăm”, povesteşte Bebe Pitei.
„Ne-au obligat să coborâm din maşină, ca să verifice ce aparatură avem, dacă avem explozibil, ne-au urcat în sediu şi au luat tot, tot la verificat”, completează Vicenţiu.
„Au chemat Crima Organizată”
Cei doi au stat timp de două ore în sediul Inspectoratului de Poliţie Transporturi, iar lui Bebe Pitei, bolnav de diabet, i s-a făcut rău la un moment dat. „Au chemat Crima Organizată şi când m-au întrebat imperios de explozibil şi aparatură de ascultare, am făcut un atac de glicemie. Le-am spus ca am diabet şi însuşi comandantul Inspectoratului Poliţiei Transporturi mi-a adus apă cu zahăr”, spune palid la faţă fotoreporterul.
Între timp, conducerea ziarului, împreună cu o mulţime de jurnalişti din presa locală s-au adunat în faţa sediului inspectoratului. De altfel, reprezentanţii ziarului local consideră că acţiunea poliţiei este în strânsă legătură cu un articol pe care l-au publicat miercuri despre o poliţistă de la ordine publică, în posturi indecente şi îmbrăcată doar cu şapca şi cravata de poliţist.
În faţa sediului poliţiei, sub ochii conducerii ziarului, s-au efectuat alte cercetări. „A venit SRI-ul şi a controlat maşina să vadă dacă are material explozibil sau dispozitive de ascultare. Aşa ceva e inadmisibil, ziariştii noştri sunt tot timpul agresaţi, aparatele le sunt distruse, dar asta a umplut paharul”, a declarat indignat Carol Dichiu, unul dintre proprietarii ziarului. Directorul tabloidului spune că a sunat într-una la IGP şi într-un final i s-a răspuns, după care, la scurt timp, fotoreporterii au fost lăsaţi să plece.
Vor da poliţia în judecată
La insistenţele presei, comisarul şef George Stoican, şeful de la Ordine Publică a fost nevoit să ofere un punct de vedere al instituţiei. Însă ofiţerul nu se aflase în sediu în timpul incidentului, motiv pentru care nu ştia mare lucru.
„Colegii mei aveau suspiciuni pentru că cei care stăteau de mai multe zile cu maşina în faţa sediului aveau aparate de fotografiat. Ne-am gândit că au aparatură de înregistrat şi am lămurit problema”, a declarat Stoican.
Conducerea ziarului îi va da în judecată pe poliţişti pentru abuz în serviciu. „Este o încălcare flagrantă a drepturilor cetăţeanului, nu numai a profesiei de jurnalist. De aceea, voi veni zilnic în faţa poliţiei şi voi protesta câte o oră faţă de abuzul la care am fost supuşi”, conchide Bebe Pitei.