Jurnalista Brîndușa Armanca a menționat pe contul de Facebook că Televiziunea Publică a refuzat să difuzeze un interviu pe care i l-a luat lui Traian Băsescu.
Televiziunea Română trebuia să difuzeze interviul marți, 13 mai, de la orele 22 pe TVR 3 și TVR Timisoara, însă a fost scos de pe post.
"Dragi prieteni,asistați la un act de cenzură: cu 40 de minute înainte de difuzarea interviului cu Traian Basescu, am fost sunată pentru a mi se aduce la cunoștință că TVR 3 nu îl va transmite. De la un anume Bucuroiu citire. Fara explicații. L-am contactat pe Stelian Tănase. A promis că se va interesa. Nimic nu motivează acest act", a scris jurnalista, pe pagina personală de Facebook.
Cine e Brîndușa Armanca?
Brîndușa Armanca (n. 1954) este o ziaristă și profesoară universitară din Timișoara.
A lucrat la revistele "Expres", "Orizont", "Averea". A fost director coordonator editorial la Grupul de presă "Ziua". Între 1997-2003 a fost directoare a studioului din Timișoara a TVR, iar între 1997-1999 a fost membră a Comitetului Director al Societății Române de Televiziune. A fost concediată de la TVR Timișoara în urma unei altercații cu noul director, prilej cu care mai multe organizații civice și-au exprimat sprijinul față de ea. Brîndușa Armanca a dat TVR în judecată obținînd anularea desfacerii contractului de muncă și peste 1 miliard de lei vechi despăgubiri. A predat jurnalistică la Universitatea de Vest din Timișoara. În 2005 a fost propusă pentru funcția de directoare a TVR, dar pînă la urmă n-a mai avut sprijinul politic necesar. Este directoare a filialei Institutului Cultural Român de la Budapesta.