Zi decisivă pentru ordonanţa creditelor

Clienţii şi bancherii aşteaptă cu sufletul la gură modificările ce vor fi aduse azi OUG nr. 50 în Comisia de buget, ultima înainte de plenul Camerei Deputaţilor.

Ordonanţa de Urgenţă nr. 50/2010 va ajunge astăzi pe masa Comisiei de buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor pentru a aviza amendamentele aprobate săptămâna trecută de membrii Comisiei de politică economică, ce aparent "a ţinut cont" de toate propunerile Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).

Modificările aduse OUG nr. 50/2010 au aprins spiritele clienţilor băncilor şi nu numai.

Senatorul Iulian Urban a anunţat la finele săptămânii trecute că în cazul în care OUG nr. 50 va trece de parlament în forma actuală o să conteste legea la Curtea Constituţională (CC). "Declar public faptul că zbaterea băncilor din Camera Deputaţilor e în zadar, întrucât fiecare din cele 83 de amendamente depuse în Camera decizională, care va trece de votul plenului, vor fi atacate la CC pe motiv de încălcare a principiului bicameralismului", a spus Urban pe site-ul propriu.

Şi oficialii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au anunţat că amendamentele preluate de Comisiade politică economică de la ARB ar putea dăuna grav consumatorilor.

Clienţii bat pe la uşile partidelor parlamentare

"Majoritatea amendamentelor propuse până în prezent deturnează sensul OUG şi sunt menite să conserve dezechilibrul existent între obligaţiile şi drepturile părţilor din convenţiile de credit", se arăta într-unul din comunicatele ANPC.

În schimb, ieri, reprezentanţii mai multor grupuri de clienţi nemulţumiţi au mers "din poartă-n poartă" pe la principalele partide politice (PDL, PC, PSD şi PNL) pentru a le înmâna câte o scrisoare deschisă cu privire la Ordonanţa nr. 50.

"Vom sesiza Curtea Constituţională şi vom cere ca amendamentele să fie declarate neconstituţionale." IULIAN URBAN, senator Vezi AICI modificările aduse spăptămâna trecută OUG 50/2010 de Comisia pentru Politică Economică, Reformă şi Privatizare din Camera Deputaţilor