Zi de doliu la Timişoara, în memoria eroilor revoluţiei

Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, a deschis, astăzi, la Timişoara, seria manifestaţiilor dedicate celor 21 de ani scurşi de la Revoluţia din Decembrie 1989.

Mesaj cu care acesta s-a prezentat la Timişoara a fost că, în România, nimeni nu doreşte un proces adevărat pentru condamnarea crimelor din perioada 16-28 decembrie 1989, şi că fostul preşedinte Ion Iliescu deţine, în continuare, informaţii incendiare de care autorităţile se tem.

"Tuturor le tremură sufleţelul de (teama lui, n.r.) Ion Iliescu, de la Băsescu şi până la ultimul om de serviciu şi ultimul parlamentar, pentru că el deţine puterea din punct de vedere al informaţiilor despre aproape fiecare politician, pentru că toţi politicienii din România sunt produsul lui Ion Iliescu. În cazul politicienilor tineri, este vorba despre partidele lor, care au legătură cu PCR. PCR s-a disipat în decembrie 1989 în PNL, în PNŢCD, în FSN, în PD-ul domnului Cunescu de la acel timp, în PDL şi în alte partide şi în alte structuri. Ei au rămas", a declarat Teodor Mărieş.

"Dacă mă întrebaţi dacă cineva doreşte, cu adevărat, un proces pentru condamnarea crimelor din perioada 16-28 decembrie 89, aşa cum este formulată plângerea noastră (a Asociaţiei 21 Decembrie, n.r.) depusă la Parchet, vă spun că nu există vreun oficial în România care să-şi dorească acest lucru. Nici Traian Băsescu, nici preşedinţii Camerelor Senatului ori Deputaţilor, nici procurorul general al României, nici ministrul Justiţiei, şi lista poate continua până la ultimul om politic, pentru că nu există voinţă politică", a mai spus Mărieş.

În ceea ce priveşte decretul ce i-ar aparţine lui Ion Iliescu, prin care pedeapsa soţilor Ceauşescu ar fi fost comutată din pedeapsă capitală în pedeapsă cu închisoarea pe viaţă, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie este convins că este cât se poate de autentic. "Documentul a fost găsit recent şi nu pot să divulg sursa despre locul în care a stat acest document toţi aceşti ani. Sunt politicieni din preajma lui Ion Iliescu au recunoscut, săptămâna trecută - şi, aici, SRI ne-ar putea ajuta cu înregistrările telefonice -, că documentul exista şi că ştiau de el încă din acel moment", a punctat Mărişe în cadrul unei dezbateri organizate de Asociaţia Memorialul Revoluţiei.

Mâine, la Timişoara este declarată zi de doliu, iar toate drapelele vor fi arborate în bernă, potrivit cerinţei unei hotărâri a Consiliului Local.