Zgonea, poftit să numere bilele senatorilor: Gheorghe Iancu, votat cu cântec Avocat al Poporului

Numiri cu scandal la diversele instituţii din subordinea Parlamentului. De astăzi, Avocat al Poporului este Iancu Gheorghe, care a câştigat detaşat în faţa lui Valer Dorneanu. Opoziţia a părăsit lucrările în speranţa că astfel puterea nu va mai avea cvorum. Dorneanu, fost membru al PSD şi fost preşedinte al Camerei Deputaţilor pe vremea lui Adrian Năstase, a obţinut numai 13 voturi favorabile.

După anunţarea rezultatului votului, Valeriu Zgonea, unul dintre puţinii deputaţi lăsaţi de PSD în urmă cu câteva ore mai devreme, a venit la microfon pentru a anunţa că PSD şi PNL nu au semnat procesul verbal. "Vă cunosc pe mulţi dintre dvs şi vă apreciez şi vă apreciez jocurile", a spus el. "Mi se pare însă imoral şi ilegal să spui că 65 de senatori înseamnă cvorum la Senat", a obiectat Zgonea.

Concret, pesedistul spune că, deşi au fost prezenţi mai mult de jumătate dintre deputaţi şi senatori, dintre senatori, luaţi separat, nu erau prezenţi mai mult de jumătate. Ioan Oltean: Nu luăm decizii după logică, ci după regulament Pedelistul Ioan Oltean, care prezida şedinţa camerelor reunite, a ţinut să-i dea replica şi pentru asta a coborât de la prezidiu la microfon. Înainte de a vorbi, nu a uitat să se adreseze lui însuşi cu titulatura "domnule preşedinte de şedinţă". "Logica dlui deputat este aproape impecabilă", a spus Oltean.

"Din păcate, noi nu putem lua decizii după logică, ci după regulament". Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor a mai spus că regulamentul nu prevede, în cazul şedinţelor comune, calcularea de cvorumuri separate pentru cele două Camere.

Cum Zgonea insista, a intervenit fostul său coleg de partid, Eugen Nicolicea (UNPR). Acesta i-a comunicat pesedistului că, în logica aplicată de acesta, "ar trebui să avem urne separate la Senat şi Cameră şi să ne identifice care sunt buletinele de vot ale senatorilor faţă de deputaţi, iar în cazul votului cu bile să separe bilele senatorilor de ale deputaţilor".

Curtea de Conturi are şase noi membri: Carmen Stănescu, Ioan Burzui, Lucian Negrea, Aurora Pelea, Lakatos Peter şi Anton Ioan ca vicepreşedinte. Ca membru al CNVM a fost desemnat Gavrilă Alexe.

În Comisia Naţională de Soluţionare a Contestaţiilor au fost numiţi, ca reprezentanţi ai Parlamentului, Cristinel Marian Bâgiu şi Iulian Iancu. Aceştia au întrunit numărul de voturi în ciuda faptului că erau unul de la PNL şi al doilea de la PSD, partide care nu se mai aflau în sală.

În fruntea Comisiei pentru Supravegherea Asigurărilor au fost votaţi Constantin Buzoianu ca preşedinte, vicepreşedinţii Coca Constantinescu Cornel şi Tudor Baltă şi Doru Frunzulică, membru cu un mandat de cinci ani. În schimb, cei trei membri ai Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nu au fost validaţi pentru că, în cazul lor, era nevoie de voturile a jumătate din totalul senatorilor şi deputaţilor, nu doar al celor prezenţi.