Mii de oameni mor în fiecare an din cauza avioanelor care le tulbură somnul. Cercetătorii britanici au descoperit că presiunea sângelui creşte imediat şi se menţine ridicată pe termen lung din cauza zgomotului produs de avioane.
Studiul arată că cei care locuiesc în apropierea aeroporturilor sunt cu 50 la sută mai expuşi la atacuri de cord, atacuri cerebrale, boli de rinichi sau demenţă.
Descoperirile au fost relevate într-un studiu de patru ani asupra hipertensiunii şi expunerii la zgomotul din apropierea aeroporturilor, finanţat de către Comisia Europeană, se arată în pagina online a publicaţiei britanice The Daily Telegraph.
"Efectul zgomotului produs de avioane în timpul somnului este imediat. Este uimitor, un asemenea efect imediat faţă de zgomote nu a mai fost întâlnit vreodată. Expunerea repetată la asemenea zgomote afectează pe termen lung sănătatea oamenilor", a spus doctorul Lars Jarup, co-autor al studiului şi memebru al Imperial College din Londra.
Studiul arată că în timpul nopţii avioanele produc zgomote cu până la 30 de decibeli mai puternice pentru locuitorii din vecinătatea marilor aeroporturi europene.
Astfel, fiecare 10 decibeli în plus creşte şansele diagnosticării cu hipertensiune cu 14 la sută, au calculat cercetătorii.