ZGÂRIE NORI pe locul fostei Grădini Cinematograf de pe Bulevardul Poligrafiei. RADEF a cerut certificat de urbanism pentru o construcţie P+15

Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatării Filmelor (RADEF) vrea să ridice o construcţie P+15 pe locul fostei Grădini Cinematograf de pe Bulevardul Poligrafiei nr. 1. Primăria Sectorului 1 este de părere că se încearcă distrugerea sistematică a sălilor de spectacole pe care RADEF le administrează și înlocuirea lor cu blocuri de locuințe sau clădiri de birouri.

Primăria Sectorului 1 a făcut un apel către Ministrul Culturii, doamna Corina Ioana Şuteu, să oprească politica RADEF de distrugere a cinematografelor din această zonă administrativă. Administraţia locală consideră că această iniţiativă demonstrează politica ”prietenoasă” a RADEF faţă de patrimoniul cultural pe care îl administrează, care nu are nimic în comun cu interesul public şi cu nevoile comunităţii din Sectorul 1.

În plus, pentru salvarea cinematografelor, reabilitarea, consolidarea şi redarea lor circuitului cultural, Primăria Sectorului 1 a solicitat din nou Ministerului Culturii predarea cinematografelor, inclusiv documentele şi bunurile mobile ale acestora, în administrarea Consiliului Local. O solicitare similară a fost adresată şi fostului ministru al Culturii, domnul Vlad Alexandrescu, în data de 2 februarie 2016, însă demersul administraţiei locale a Sectorului 1 a rămas fără rezultate.

“Solicitarea RADEF de emitere a unui certificat de urbanism pentru construirea unui zgârie nori pe locul fostei Grădini Cinematograf a fost pentru noi încă o dovadă că sălile de spectacol din Sectorul 1, administrate de această instituţie, sunt în pericol. De aceea, am solicitat Ministrului Culturii să stopeze politica RADEF de distrugere a patrimoniului cultural pe care îl administrează. În plus, am reiterat solicitarea către actualul ministru al Culturii să accepte trecerea cinematografelor în administrarea Consiliului Local Sector 1, pentru corecta lor administrare. Bucureştenii au nevoie  de săli de spectacole modernizate şi consolidate, unde să se desfăşoare un act cultural de calitate, şi nu de proiecte imobiliare controversate care nu au nimic în comun cu interesul public”, a declarat Secretarul Sectorului 1, Alexandru Moldoveanu.

Cinematografele după reabilitare: spaţii culturale de excelenţă

Administraţia locală a început, încă din anul 2009, demersurile pentru trecerea cinematografelor în administrarea Consiliului Local Sector 1, conform Legii Cinematografiei. În situaţia în care cinematografele vor fi transferate în administrarea comunităţii locale, Consiliul Local al Sectorului 1 va proceda la efectuarea unor sondaje de opinie a proprietarilor/ coproprietarilor acestor clădiri în vederea exprimării consimţământului lor cu privire la reabilitarea şi consolidarea acestor imobile. Investiţia se va realiza din bugetul local în cadrul unor proiecte investiţionale de anvergură.

Reintroducerea cinematografelor în circuitul cultural va crea o infrastructură capabilă să susţină, în mod esenţial, proiecţia de film cinematografic, dar şi alte spectacole cinematografice, precum şi orice formă de activitate culturală: festivaluri de film, concerte muzicale, expoziţii de artă, spectacole de varietăţi sau alte manifestări culturale în cadrul unor programe/proiecte culturale derulate de către Consiliul Local al Sectorului 1 în parteneriat cu Ministerul Culturii, în baza unui Protocol de Colaborare.

Litigiul dintre RADEF și Consiliul Local pe rolul Înaltei Curţi

În conformitate cu prevederile Legii nr. 303/2008, prin care s-a modificat Ordonanța Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, RADEF trebuia să predea Consiliului Local Sector 1 toate cinematografele din această zonă administrativă până la data de 3 iulie 2009.

Prin adresa nr. M/532/23.02.2009, Primăria Sectorului 1 a solicitat predarea sălilor, iar RADEF a răspuns prin adresa nr. 2039/02.03.2009 că le va preda în luna iunie 2009. În 12 octombrie 2009 s-a revenit cu o solicitare, însă RADEF nu a mai răspuns.

Prin urmare, în 2009 Consiliul Local Sector 1 a chemat în judecată RADEF. A câştigat în primă instanţă procesul, dar prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 47/2011, Executivul a abrogat prevederile legale privind transferul cinematografelor către consiliile locale. Ca urmare, recursul RADEF a fost admis şi cererea Consiliului Local Sector 1 a fost respinsă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În anul 2013, prin decizia 19, Curtea Constituţională a declarat neconstituţională Ordonanţa dată de Guvern în 2011. În consecinţă, Consiliul Local Sector 1 a chemat din nou în judecată RADEF care a fost obligată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 8128/2/2013 să predea cinematografele şi grădinile cinematografice. RADEF a formulat recurs, care se judecă în prezent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.