România este afectată de o puternică criză pe piața forței de muncă, iar consecințele sunt foarte serioase. În acest context, o treime din companiile de pe piața locală vor să importe forță de muncă din străinătate în următoarea perioadă.
Situația este resimțită cu preponderență în sistemul privat, unde patronilor le este din ce în ce mai greu să păstreze angajații români.
Astfel, pentru a se putea suplimenta forța de muncă necesară, au fost aduși muncitori străini din afara Uniunii Europene. Numai în anul 2019, numărul angajaților străini din România s-a dublat față de anu precedent. Cei mai mulți muncitori străini au fost angajați în construcții și servicii
În toate cele cinci restaurante ale unui lanț din București lucrează în jur de 30 de angajați asiatici.
„Ei sunt mult mai serioși decât ai noștri, nu e ceva personal, dar în timp am observat asta. Este din ce în ce mai greu ca un român să stea, nu-i convine salariul, nu îi covine programul, are din ce în ce mai mari pretenții, dar fără să ofere ceva la schimb. Noi avem angajați și tailandezi și filipinezi”, a spus reprezentantul lanțului de restaurante.
Potrivit unei statistici de la Inspectoratul General pentru Imigrări, cei mai mulți sunt din Vietman, Turcia și Nepal.
Florin Jianu, președintele CNIPMMR: „Din calculele noastre, un milion de lucrători lipsesc în acest moment de pe piața forței de muncă prin două direcții: aceea a românilor care au plecat în ultima perioadă, aceea a sectoarelor economice. Practic, numai în domeniul turismului aproximativ 300 de mii de lucrători sunt necesari în acest moment”.
Potrivit unui studiu, în următoarea perioadă una din trei companii românești iau în calcul să aducă forță de muncă din străinătate. Muncitorii necalificați, specialiștii, dar și muncitorii calificați sunt cei mai căutați.
Mihaela Dobre, realizatorul studiului, a spus: „70% dintre angajatorii care au răspuns studiului nostru afirmă că sunt dispuși să ofere un salariu net de până în 500 de euro, însă suplimentează cu anumite beneficii, de la plata biletului de avion, cazare, masă”
Florin Jianu, președintele CNIPMMR: „Cred că avem nevoie în România de o campanie foarte puternică de informare și, practic, în paralel integrarea acestor muncitori care vin mai ales din zonele asiatice. Noi trebuie să înțelegem că acești oameni vin să lucreze, nu vin nici să ne schimbe sau să ne influențeze din punct de vedere cultural și că avem nevoie de ei pentru a rezolva o problemă acută a economiei românești”, potrivit digi24.ro