Zeci de hectare de pădure au ars în Harghita

Vânătorii de munte şi jandarmii harghiteni au fost solicitaţi, astăzi, să vină în ajutorul forţelor de intervenţie pentru stingerea incendiului de proporţii care a cuprins cel puţin 50 de hectare de pădure tânără din zona comunei Plăieşii de Jos.

Şeful Ocolului Silvic Miercurea Ciuc, Janos Levente, care administrează pădurea respectivă, a spus că luni au fost mistuite de flăcări aproximativ 40 de hectare iar în timpul nopţii s-a mai extins cu cel puţin zece hectare. Potrivit AGERPRES, evaluarea este, însă, dificilă, din cauza fumului dens care acoperă zona. Janos Levente a spus că după ce vântul s-a oprit, s-a reuşit localizarea incendiului. În timpul nopţii au rămas în zonă pentru supraveghere şi limitarea focului pompierii militari de la Detaşamentul Miercurea Ciuc şi cei profesionişti de la Serviciile Voluntare din Cozmeni, Lăzăreşti şi Plăieşii de Jos.

În cursul zilei de luni au fost mobilizate forţe importante de intervenţie, aproximativ 90 de pompieri militari, civili, voluntari şi silvicultori încercând să stingă focul.

Intervenţia lor a fost, de cele mai multe ori, imposibilă, din cauză că incendiul se manifesta la o altitudine de aproape 1.300 de metri, pe un teren foarte accidentat, iar vântul bătea cu putere şi îşi schimba rapid direcţia. De asemenea, din cauza fumului dens şi toxic exista riscul ca cei care participau la stingerea flăcărilor să se intoxice.