Limitaţi expunerea la radiaţii şi chimicale, faceţi des analize, ţineţi-vă greutatea sub control şi mâncaţi fructe şi legume. Sunt câteva măsuri care scad riscul de cancer.
Genele joacă un rol important în apariţia cancerului, dar nu primordial. Stilul de viaţă sănătos şi controalele regulate pot preveni aproape jumătate din decesele cauzate de cancer, conform Societăţii Oncologice Americane. Cercetări recente au arătat că boala se poate preveni cu ajutorul următoarelor măsuri.
1. Renunţaţi la fumat
Fumatul nu este vinovat doar de cancer pulmonar, ci şi de cancer în gât, esofagian, stomacal şi pancreatic. În plus, fumatul e cauza morţii premature subite.
2. Faceţi analize regulat
Testele pot depista cancerul la sân, de colon, de prostată, de col uterin sau de piele. Medicul va recomanda intervalul la care trebuie efectuate testele.
"Nu trebuie aşteptate simptomele, depistarea cancerului în fază incipientă creşte considerabil şansele de vindecare. Screeningul poate include examen clinic, analize de sânge, ecografie sau radiografie, teste genetice, markeri tumorali", recomandă Dana Stănculeanu, medic oncolog la Institutul Oncologic din Bucureşti.
Totuşi, markerii tumorali nu sunt foarte riguroşi şi indică şi prezenţa afecţiunilor benigne, nu doar a celor maligne. Pentru a confirma diagnosticul sunt necesare şi alte teste. "Un test mai elocvent e PFA, pentru depistarea cancerului de prostată, şi tomografia pentru depistarea cancerului de plămâni", adaugă oncologul Alexandru Grigorescu.
3. Limitaţi consumul de alcool
Asta înseamnă nu mai mult de două pahare pe zi pentru bărbaţi şi unul pentru femei. Cancerul în gât are o incidenţă de şase ori mai mare în rândul consumatorilor de alcool decât în cazul celor care nu obişnuiesc deloc să bea. Beţiile de weekend nu limitează riscul.
4. Protejaţi-vă de soare
Razele ultraviolete alterează ADN-ul şi provoacă mutaţii genetice care duc la cancer de piele. "Cremele de protecţie solară nu sunt doar pentru zile cu soare, ci şi pentru zile cu nori. Un factor de protecţie peste 30 sau mai mare e de preferat", recomandă dermatologul Mihaela Leventer.
5. Păstraţi-vă o condiţie fizică bună
Persoanele active au un risc mai mic de a face cancer de colon sau la sân, spre deosebire de sedentari. Nu trebuie să faceţi performanţă în atletism ca să beneficiaţi de pe urma exerciţiilor fi zice. Mersul pe jos, plimbările cu bicicleta, dansul sau alte exerciţii "cardio" sunt suficiente.
6. Controlaţi-vă greutatea
Asta înseamnă un indice de masă corporală nu mai mare de 25. Creşterea indicelui a fost asociat cu cancer endometrial, de vezică urinară, esofagian, renal, tiroidian şi de colon, potrivit unui studiu din 2008, publicat în "Lancet". "Luaţi ca reper greutatea de la 18 ani şi încercaţi să nu o depăşiţi cu mai mult de 2-3 kilograme", este sfatul specialistului în alimentaţie Gheorghe Men cinicopschi.
7. Atenţie la hormoni
Tratamentul hormonal după menopauză a fost asociat cu un risc crescut de cancer uterin. "Dacă tratamentul cu hormoni este imperativ şi nu există alternative, nu îl prelungiţi mai mult de cinci ani", e sfatul oncologului Alexandru Grigorescu.
8. Luaţi pastile care reduc riscul de cancer
În ultimii ani au fost produse şi testate medicamente care reduc riscul de cancer la cei predispuşi: medicamentele antiestrogenice, de prevenire a can cerului la sân, acid retinoic, pentru prevenirea cancerului cutanat, şi aspirina, pentru cancerul de colon.
9. Limitaţi expunerea la radiaţii şi chimicale
Încercaţi să limitaţi expunerea la radiaţii şi la anumite substanţe chimice conţinute de produsele folosite în gospodărie. "Radiografiile frecvente (razele X), expunerea prelungită la soare (raze UV) şi razele ionizante au fost asociate cu cancer de piele, tiroidian, stomacal, pulmonar şi cancer la sân", atrage atenţia Alexandru Grigorescu.
10. Dietă "vegetariană"
Deşi studiile sunt controversate în ceea ce priveşte legătura dintre alimentaţie şi riscul de cancer, o dietă bogată în vegetale, fibre şi săracă în mezeluri intens procesate termic şi chimic şi "clasicele" cinci porţii de fructe şi legume pe zi sunt de luat în seamă. "Reducerea consumului de răcoritoare dulci, deserturi şi bomboane, chipsuri, făinoase limitează şi riscul de cancer", adaugă prof. Mencinicopschi.