Mulţi fumători care ar vrea să scape de acest viciu sunt opriţi de convingerea falsă cum că ar fi prea târziu sau se iluzionează fie reducând numărul ţigărilor fie trecând la cele "light".
Stresul asociat cu renunţarea la tutun, teama de îngrăşare şi convingerea că, pentru sănătate, acest gest este deja tardiv - sunt câţiva dintre factorii care îi conving pe fumători să nu renunţe la ţigară. Demontăm zece mituri despre fumat cu ajutorul Magdei Ciobanu, medic coordonator al centrului de consiliere pentru renunţarea la fumat, din cadrul Institutului de Pneumologie "Marius Nasta", din Bucureşti.
1. Sportul compensează
Unii fumători susţin că alimentaţia echilibrată şi sportul sunt suficiente pentru a-i menţine sănătoşi. Fumatul afectează însă întreg organismul şi reduce rezistenţa la efort.
"Un fumător are capacitatea pulmonară redusă, iar pereţii bronhiilor încep să se îngusteze. Acest lucru provoacă oboseală la efort, pentru că aerul trebuie să intre prin bronhii îngustate", explică specialistul.
Pe deasupra, nicotina inhibă foamea, deci organismul nu acumulează suficient pentru a avea energie.
2. Ţigările light, mai bune
Cei care trec la ţigări "light" tind să inhaleze o cantitate mai mare de fum. "Practic, îşi adaptează modul de a fuma pentru a-şi da doza de nicotină cu care şi-au obişnuit creierul: fumează mai multe ţigări, trag mai adânc sau mai prelung din ţigară şi o fumează în totalitate", atenţionează pneumologul.
3. Sănătatea, compromisă
Efectele norcive ale fumatului sunt cumulative. Cu cât o persoană fumează mai mult, cu atât riscurile de boală cresc.
Renunţarea la tutun aduce beneficii, indiferent de momentul la care se produce, iar efectele se simt chiar din prima lună: "Persoana observă că nu mai gâfâie aşa usor, că poate face sport mai lejer, uneori chiar descoperă că respiră mai bine", menţionează Magda Ciobanu.
Cu cât renunţarea are loc mai devreme, cu atât rezultatele sunt mai bune.
4. Stresul mă va îmbolnăvi
Este adevărat că încercarea de a renunţa la fumat poate provoca stres, dar acesta nu este permanet. Dimpotrivă, cercetările arată că cei care au renunţat la fumat mănâncă mai bine, fac mai multe exerciţii fizice şi se simt mai bine în pielea lor.
5. Îngrăşarea, la fel de nocivă
Cei care renunţă la fumat iau, în medie, 6,5 kilograme, dar riscul la care este supus organismul cu aceste kilograme este incomparabil mai mic faţă de cel indus de fumat.
6. Trebuie să renunţi brusc
Unii fumători cred că renunţarea la tutun se face brusc şi că voinţa este singurul lor ajutor. Acest mit este parţial adevărat. Într-adevăr, voinţa este esenţială, dar reuşita este garantată şi de ajutorul unui consilier ori al medicamentelor, inclusiv al produselor ce conţin nicotină ca plasturii ori guma.
7. Nicotina, singurul component periculos
Nicotina nu este atât de periculoasă dacă este folosită după indicaţiile unui medic. Însă ţigările conţin, pe lângă nicotină, alţi aproximativ 4.000 de compuşi, care includ substanţe radioactive (poloniu), 43 de substanţe cancerigene cunoscute şi 60 necunoscute.
8. Reduc ţigările şi e bine
Reducerea numărului de ţigări nu este o strategie eficientă întrucât, aşa cum se întâmplă şi în cazul celor care trec la variante "light", fumătorii ajung să tragă mai mult din fiecare ţigară.
9. Pe alţii nu îi afectează
Fumul de ţigară îi afectează şi pe cei din jur. Se estimează că fumatul pasiv ucide 600.000 de oameni anual, pe tot globul.
10. Nu pot renunţa
La fiecare încercare eşuată de renunţare, fumătorii realizează ce au greşit şi pot schimba strategia. "Nu există «doar o ţigară». O ţigară o atrage imediat şi pe următoarea, fiind vorba de un drog", explică Magda Ciobanu. "Când vrei să renunţi la fumat, nu există niciodată «doar o ţigară». O ţigară o atrage imediat şi pe următoarea, fiind vorba despre un drog." MAGDA CIOBANU, pneumolog CITIŢI ŞI:
- Tinerii care fumează pasiv riscă să rămână surzi
- Studiu: de ce se îngrașă oamenii când se lasă de fumat
- Fumătorii tineri dau peste cap statisticile
- Un sfert dintre români fumează. Află în ce zonă sunt cei mai mari fumători ai țării
- Senatul României a interzis complet fumatul în localuri, restaurante şi alte spaţii închise