Zborul MH370. Rămășite ale avionului Malaysia Airlines ar fi fost descoperite în Golful Bengal

O firmă australiană de explorare marină care a demarat propriile operațiuni de cautare ale epavei avionului Malaysia Airlines susține că a descoperit rămăşite provenind de la zborul MH370 în Golful Bengal.

Potrivit mirror.co.uk, descoperirea ar fi fost făcută la cinci mii de kilometri distanţă de locul în care se desfăşoară căutările oficiale, la vest de coastele australiene.

Autorităţile din Malaezia, China şi Australia au anunţat că au luat act de afirmaţiile firmei în cauză şi verifică veridicitatea acestora.

Un robot sub forma unei torpile, echipat cu un sonar, Bluefin-21, a sondat 400 de kilometri pătraţi în jurul acestor emisii sonore timp de zece zile, fără vreun rezultat. Căutările cu ajutorul robotului subacvatic vor continua.

Zborul MH370 aparținând companiei Malaysia Airlines a dispărut de pe radarul civil pe 8 martie, la ora locală 01.19, la două ore după decolarea din Kuala Lumpur cu destinația Beijing. La bordul avionului se aflau 239 de persoane, pasageri și membri ai echipajului. Deși au trecut aproape două luni de la dispariția aeronavei, nu s-a recuperat nici măcar un obiect care să aparţină zborului.