Aviaţia militară a făcut ieri zeci de curse pentru a duce alimente în satele izolate în urma codului portocaliu de zăpezi. La Bilieşti, Vrancea - județ unde a fost declarată stare de urgență în această seară -, militarii au găsit oamenii cu morţii neîngropaţi de când a venit viscolul.
Comandorul Octavian Păun e „fiert”. „Sunt fiert de draci”, zice pilotul elicopterului cu indicativul 10, care nu mai decolează odată de la baza militară de la Otopeni. S-a întâmplat ceva „la releele” elicopterului, zic mai toţi militarii din jur. Dar marfa e încărcată deja, vreo tonă de alimente pentru un sat buzoian care a rămas înzăpezit. Ar fi a doua misiune a lui Păun de azi. Prima a fost la Galbenu, Brăila, cu 1,7 tone de mâncare. „Am găsit oamenii într-o stare deplorabilă. Unii îşi făcuseră tuneluri în zăpadă, ca să poată să iasă din casă. Zăpadă de peste doi metri. Dar am mai avut misiuni deosebite, dificile, ca asta. Am participat tot aşa la inundaţii”, spune comandorul Păun cât aşteaptă să plece odată în misiune. Trec minute bune, până se schimbă elicopterul. Militarii își fac de lucru, mai sparg seminţe, ca după vreo tradiţie aviatică, mai aprind o țigară, până ce Octavian Păun preia elicopterul cu indicativul 96 şi „dă cheie”. Echipa pleacă spre Vrancea. La Bilieşti. Unde câteva mii de oameni sunt şi ei de o săptămână izolaţi din cauza zăpezii. O ţară îngheţată. Un sat izolat Din elicopter, România aduce cu o ţară întemeiată la poli. E alb totul, întins peste sate, oraşe, drumuri, căi ferate. În tot albul ăsta, poţi zări uneori căprioare atente la „animalul” cu elice care zboară pe deasupra câmpiei îngheţate. Serele de pe lângă gospodării s-au spart sub greutatea zăpezii şi şanţuri în câmp rup imaginea îngheţată, aducând cu rifturi imense. La Bilieşti aşteaptă înfofoliţi zeci de săteni. Când elicopterul aterizează, primarul vine cu un zâmbet pe toată fața şi un „Bine aţi venit!” scos de parcă a fost naufragiat pe o insulă pustie. „Hai! Faceți şir indian aicea!”, strigă între ei sătenii şi încep să care cutiile cu şuncă, parizer, caşcaval. A murit Chiriloaia „Ce-are aici în cutiile astea? Numai medicamente?”, se dă brusc interesată o săteancă. „A, mâncare??? Hai să ne ducem şi noi mâine să luăm de mâncare de la primărie!”, zice repede şi se aruncă spre cutii. „Să vezi mâine ce-o hii la primărie... Omor de om, măi, omule bun!”, anticipează femeia circul pe mâncare ce urmează să se producă la primărie. „Avem vreo două săptămâni de când stăm aşa. Şi aşteptăm să ne desfunde şi pe noi, că avem copii la şcoală, avem oameni care munceşte, angajaţi, nu ştiu dacă ia salariu luna asta”, zice o femeie cât aşteaptă să ducă vreo cutie spre marginea câmpului devenit helioport. A fost greu. Uneori chiar sinistru. „Sunt oameni care stau cu mortul în casă de o săptămână. O vecină de-a mea”, zice femeia. „Nu poate s-o scoată că e înfundat drumul la cimitir. Chiar vorbeam cu soţul că dacă moare cineva dintre noi n-are cum să ne scoată din casă”, spune de alături Tăsica Miteu, o femeie din sat care s-a strâns şi ea la ceas de seară la ajutoare. Chiar dacă au stat izolaţi, sătenii ştiu toţi: a murit Chiriloaia. „O ştii, nu?”, îşi întreabă femeia o vecină. Zumzet se creează în jur. Mâine o îngroapă. „Babă, 90 de ani”, zice Tăsica. „Şi ce să facă oamenii... Zăpada-i cât casa, de trei metri, nu putea să ieşim. Şi moara s-a stricat, ăştia suntem!”. Zăpadă cât casa Ovidiu Butuc, primarul localităţii, zice că el se cam săturase. Dacă mai ningea un firicel, simţea că acolo, pe loc, o să moară. „Eu, personal, mă săturasem dând la zăpadă din curte, că aici o nins în serie. Vă zic, mă săturasem! Şi am desfăcut jumătate de drum principal, ca să meargă muncitorii la lucru, dar oamenii nu înţeleg toţi. Ăia bătrânii, da. Dar au sărit tinerii pe mine: „Dar la noi nu scoţi zăpada?”. Păi, ăla e prima dată, drumul principal, apoi altele! Sunt probleme de recepţie aici”, e supărat primarul. Zăpada a fost mare. Ceva ce nu s-a mai văzut. În locurile unde ar fi trebuit să cadă liniştit, stratul a fost de 70-80 de centimetri. „Au fost cazuri în care oamenii nu s-au văzut cu vecinii 2-3 zile, deşi stau la patru metri distanţă”, zice Butuc. Dar de-ar fi doar zăpada! „Mai e o chestie cu un pic de umor negru”, adaugă. Una la mână, spune şi el că a murit bătrâna despre care vorbeşte tot satul că nu mai ajunge vreodată la îngropăciune –„Norocul ei că e rece afară”, zice primarul. Evenimentele macabre nu s-au oprit însă doar aici la Bilieşti. „Domnilor, am un mort în primărie” Chiar înainte să aterizeze elicopterul, îl sună pe Butuc paznicul de la primărie. Un bărbat bine ameţit de la cârciuma din sat (perfect aprovizionată chiar şi pe cod portocaliu de viscol) umbla aiurea prin sat, cădea prin şanţuri. Frig era, zăpadă era, paznicul a fost îngrijorat. L-a întrebat pe primar ce să facă cu omul. „S-a îmbătat crunt, aşa că i-am zis paznicului: „Culcă-l în centrală!”. Şi vreau să vă zic, domnilor, că am un mort în primărie. Domnilor, am un mort în primărie!A intrat în comă, a vomat sânge, nu ştiu ce-a avut, dar e mort. De două ore am un mort în primărie!”, tot repetă, înfrigurat de eveniment, primarul. „Chiar când aţi venit dumneavoastră s-a întâmplat... Şi de asta am întârziat puţin, pentru că nu mai ştiu pe unde s-o apuc!”, adaugă. S-a gospodărit omul cum a putut. A trimis pe unul după un sicriu, au venit fetele din primărie cu costum, cu ghete, cu „ce trebuie”, a mai trimis câţiva băieţi cu ceva bani, să-l scalde, să-i facă „cele necesare”. „Îl punem în sicriu, îl ducem la casa de prăznuire, până când, noi, primăria, îl înmormântăm”, ridică din umeri primarul şi observă că alimentele au fost împărţite. Se întoarce la ale lui, cât să plece elicopterul. Nu înainte de a rosti un „Dumnezeu să vă dea sănătate!”. ROMÂNIA ÎNGHEȚATĂ, VĂZUTĂ DIN ELICOPTER: