X Factor România la final: Andrei Leonte, marele câştigător | VIDEO

După o ediţie maraton, ce a avut loc în prima seară a noului an, câştigătorul premiului de 200.000 de euro a fost ales Andrei Leonte, care a adunat 51% din voturile publicului. Vezi ce au spus finaliştii pentru EVZ.

Mai mult show şi muzică în finala "X Factor", programată în seara de 1 ianuarie 2012 la Antena 1. Cei mai buni concurenţi ce au rămas în luptă, Iulian Vasile, Alin Văduva şi Andrei Leonte s-au luptat pentru titlul X Factor, dar si pentru cel mai mare premiu din istoria show-urilor de televiziune din România: 200.000 euro. În lupta finală telespectatorii au avut ocazia să reasculte melodiile din audiţii, duete ale concurenţilor cu artişti români şi o melodie pregătită special pentru această seară. Andrei Leonte a cântat cu Tudor Chirilă, solistul Vama Veche, Iulian Vasile a făcut show cu Mandinga, iar Alin Văduva, alături de solistul de la Vunk. Părerile juriului au fost de această dată "orientative", iar decizia a fost luată de public, câştigătorul fiind desemnat în urma voturilor primite de la telespectatori. Astfel, Andrei Leonte a obţinut 51% din voturi, Iulian Vasile doar 16,5%, iar Alin Văduva 32,5%. Rezultatul nu este surprizător. Andrei a fost întotdeauna răsfăţatul publicului, iar melodiile bine alese de mentorul lui, Mihai Morar, i-au pus sensibilitatea în valoare şi a cucerit inimile fetelor. Părerile finaliştilor, "la cald" EVZ: Ce urmează după X Factor? Ce ţi-ai propus să faci? Andrei Leonte: Eu sper să urmeze de abia de acum înainte cea mai frumoasă perioadă. Şi de abia aştept să petrec ceva timp cu ai mei înainte să plece din România din nou. Alin Văduva: Nu ştiu ce va urma. Cred că după X Factor voi merge la studio, mă voi întâlni cu colegii de trupă, o să povestesc despre experienţa mea  X Factor. Încă nu ştiu exact. Încă nu mi-am făcut planuri. Ceea ce mi-am propus de ceva timp este să răspund la toate mesajele de pe Facebook. Iulian Vasile: Urmează o mulţumire sufletească, celebritate, apariţii tv, carieră şi tot ce e mai bun pentru mine.  Sper să aud vorbe bune spuse la radio de Morar şi de Buzdugan. Va urma o luptă personală pentru a ajunge departe pentru a-mi face un nume răsunător.    EVZ: Cum ţi s-a părut experienţa? Ce o să-ţi lipsească cel mai mult? Andrei Leonte: A fost cel mai fain lucru din viaţa mea. A fost prima mea şansă să văd cum e în lumea asta şi nu-mi vine să cred că se termină. Cel mai tare o să-mi lipsească scena pe care am cântat săptămână de săptămână. Alin Văduva: Încă de la primele audiţii mă aşteptam să întâlnesc oameni talentaţi. Şi am întâlnit pe toată durata showului. Eu personal am încercat din tot sufletul să nu mă simt ca într-o competiţie. Să le transmit celor de acasă plăcerea de a cânta. După două luni de foc automat, cred că o să-mi lipsească foarte multe… cel puţin în primele zile îmi va fi dor de toţi oamenii de aici alături de care am lucrat şi cel mai mult o să-mi lipsească ritmul de lucru şi tot ce făceam pe partea profesională. Iulian Vasile: Oooo. A fost aşa cum mi am dorit. A fost o competiţie foarte tare şi s-a muncit foarte foarte mult. Construcţia show-ului a arătat că a fost o super competiţie. Mă bucur că am avut emoţii. O să-mi lipsească câţiva oameni care m-au privit în ochi şi care mi-au dat încredere. <iframe frameborder="0" src="http://www.youtube.com/embed/htOwcxRvSVE" height="315" width="620"></iframe>