WikiLeaks: România a vrut să se alăture formatului de negocieri 5+2 din dosarul transnistrean

România a vrut să se alăture formatului de negocieri 5+2 din dosarul transnistrean, dar o eventuală participare ar fi trebuit să aibă loc doar prin intermediul UE, se arată într-o notă diplomatică americană datată octombrie 2008, divulgată de WikiLeaks.

Chestiunea a fost adusă în discuţie în cursul unei întâlniri dintre fostul adjunct al secretarului american de Stat, Daniel Fried, şi oficiali din nouă state membre ale Parteneriatului Extins pentru Nordul Europei, desfăşurată în capitala lituaniană Vilnius. Reuniunea a avut pe agendă subiecte precum situaţia politică din Georgia, Ucraina, Belarus, Republica Moldova, Irak şi Afganistan.

Unul dintre participanţi, Pilvi-Sisko Vierros, director politic în cadrul ministerului finlandez de Externe, a deschis discuţia despre Republica Moldova, subliniind că obiectivul principal al OSCE îl reprezintă negocierile oficiale în formatul 5+2. România ar dori să fie integrantă în acest format, dar participarea sa urma să fie intermediată de UE, a menţionat oficialul finlandez, potrivit mesajului diplomatic american.

"Influenţa Rusiei în Transnistria este în creştere şi se încearcă relansarea planului de federalizare din 2003. Dan Fried a declarat că Republica Moldova nu ar trebui să se simtă obligată să adopte un plan care ar avea efecte negative asupra ţării, reiterând susţinerea SUA pentru negocierile în formatul 5+2. Constituţia Republicii Moldova garantează neutralitatea, astfel că nu este nevoie ca Statele Unite să mai garanteze acest lucru. Dacă Moldova doreşte acest lucru, este alegerea lor; neutralitatea nu constituie un impediment pentru cooperarea bileterală", mai precizează depeşa americană.

Mesajul diplomatic redactat la finalul reuniunii a fost trimis ulterior la sediile ambasadelor americane din Chişinău, Copenhaga, Helsinki, Kabul, Kiev, Moscova, Oslo, Reykjavik, Riga, Stockholm, Tallinn, Tbilisi, Vilnius şi la reprezentanţa americană de la sediul NATO.

Formatul 5+2 de negocieri în procesul de soluţionare a crizei transnistrene cuprinde OSCE, Republica Moldova, Transnistria, Ucraina şi Rusia, precum şi la UE şi SUA în calitate de observatori.