O nouă telegramă WikiLeaks dezvăluie faptul că în 2009, şeful procurorilor anticorupţie (DNA), Daniel Morar, le-ar fi declarat diplomaţilor americani că există angajaţi în structurile de informaţii de la Interne care se ocupă cu activităţi de poliţie politică.
Telegrama publicată azi-noapte de kamikazeonline relatează, printre altele, o discuţie între Daniel Morar şi diplomaţi americani, în cadrul căreia Morar ar fi spus că angajaţi ai structurilor de informaţii din Ministerul de Interne - Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI) şi Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) - se ocupă de activităţi de poliţie politică ce implică interceptări şi supraveghere. Redăm cele două pasaje din telegrama WikiLeaks care se referă la declaraţiile lui Morar:
- „Morar a indicat că lucrurile «merg bine» în câteva «cazuri interesante implicând persoane importante». El a explicat că ar trebui să ne aşteptăm în curând la anchete care vor viza persoane din cadrul DGIPI şi DGA care au fost implicate în activităţi de poliţie politică, ce au presupus interceptări şi activităţi de supraveghere. Aceste încălcări ale dreptului la intimitate au avut loc în ciuda faptului că nu au existat acuzaţii în respectivele cazuri. De fapt, angajaţii (din aceste structuri de la Interne, n.r.) au recurs la astfel de proceduri pentru a obţine avantaje personale sau informaţii pentru a-i şantaja pe ceilalţi. A fost «şocant» că la două decenii după dispariţia regimului comunist, multe dintre practicile vechi sunt încă folosite. «Asta putem dovedi», a mai spus el”.
Urmează în telegramă un comentariu al reprezentanţilor ambasadei SUA din România:
- „Recentele anchete DNA împotriva unor cadre cu funcţii de conducere în DGIPI şi DGA (aşa-numitul caz Popoviciu) au avut un impact puternic şi încă răsunător în cadrul clasei politice din România. În acest caz, procurori ai DNA i-au deconspirat pe câţiva agenţi DGA care au încercat în mod repetat să îi mituiască pe oficiali ai DNA cu scopul de a dejuca cercetarea atentă a unor transferuri de pământuri aparent ilegale de la Universitatea de Agronomie către un dezvoltator româno-american. Cazul s-a ramificat către alte zone, producând o serie de acuzaţii şi contraacuzaţii din rândul taberelor PDL şi PSD. Presa a scris despre – în ceea ce se numeşte o «preluare ostilă» a direcţiilor de informaţii de la Ministerul de Interne – numirea unui fost şef al serviciul de contrainformaţii din SRI ca interimar în postul de adjunct la DGIPI. Considerăm că ancheta în cazul Popoviciu este fără precedent: în timp ce DNA a ţintit politicieni de top în trecut, aceasta este prima dată când îşi îndreaptă atenţia spre o altă agenţie executivă. Morar a recunoscut că cercetările DNA privind comportamentul necorespunzător din cadrul Ministerului de Interne au stârnit acuzaţii că DNA este implicată în acţiuni cu motivaţii politice pentru a oferi avantaje în cadrul campaniei electorale. El a insistat că scopul său a fost doar să aducă activităţile din cadrul Ministerului de Interne sub lupa magistraţilor, a procurorilor şi a procedurilor penale corecte pentru a-i determina pe acei angajaţi să respecte legea. Cât despre acuzaţiile că se implică în campania electorală, Morar a spus: «Ce putem face? Fiecare an este un an electoral în România»”.
Cazul Popoviciu Pe 24 martie 2009 miliardarul Gabriel Popoviciu a fost reţinut de DNA pentru pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave. În acelaşi dosar, au mai fost reţinuţi şeful DGIPI, Cornel Şerban, om de afaceri, fost rector al Universităţii de Agronomie, directorul DGIPI şi şeful Serviciului „Operaţii” al Direcţiei Generale Anticorupţie. Dosarul a fost deschis în urma unui autodenunţ făcut de procurorul DNA, Motoc, care s-a plâns că cei doi poliţişti ar fi făcut presiuni asupra sa şi i-ar fi promis diverse foloase materiale necuvenite pentru a acorda neînceperea urmăririi penale (NUP) într-un dosar, care îi viza pe omul de afaceri Gabriel „Puiu“ Popoviciu şi pe rectorul Universităţii de Agronomie, Ion Alecu. Dosarul cu pricina implică asocierea controversată a firmei condusă de "Puiu" Popoviciu cu Universitatea de Agronomie, pentru un proiect imobiliar din nordul Bucureştiului. Universitatea de Agronomie a pus la dispoziţie un teren de 220 de hectare. Alături de aceştia, în dosar mai sunt cercetaţi şoferul şefului de la DGIPI şi un apropiat al lui "Puiu" Popoviciu. Pe o parte din terenul aflat în nordul Capitalei se află acum Feeria, cel mai mare centru comercial din România.