Werder s-a calificat în finala Cupei

Werder Bremen a învins aseară, pe teren propriu, divizionara secundă FC Augsburg, scor 2-0, şi merge la Berlin să-şi apere trofeul cucerit anul trecut.

Seria incredibilă a celor de la FC Augsburg din 2.Bundesliga, 10 victorii şi doar un egal în ultimele 11 etape, i-a pus pe gânduri pe fotbaliştii de la Weder Bremen, care au luat în serios confruntarea cu trupa pregătită de olandezul Jos Luhukay. Antrenorul lui Werder, legendarul Thomas Schaff, a început meciul cu cea mai bună echipă. Pentru Werder Bremen au marcat Marko Marin, care a jucat excelent, şi Claudio Pizarro.

În această seară, de la ora 21:30, în direct la Sport 1, pe "Veltins Arena" din Gelsenkirchene e programt meciul-vedetă, Schalke 04 - Bayern Munchen. Cele două se bat la baionetă şi pentru titlul de campioană. În acest moment, Bayern e pe primul loc în 1.Bundesliga, cu 56 de puncte, la doar un punct de Schalke 04.

Finala Cupei Germaniei e programată pe 15 mai, pe "Olympiastadion" din Berlin.