Weekend dulce ca mierea de lavandă

Bucureştenii sunt aşteptaţi la ediţia de toamnă a Târgului Naţional al Mierii, organizat de Asociaţia Crescătorilor de Albine din România.

De salcâm, de tei, polifloră, de pădure, de sulfină, albăstrele, zmeură, mentă, mărăcini, cimbrişor, de rozmarin, eucalipt, castan, sau lavandă! Târgul Naţional al Mierii, organizat în acest weekend pe platforma Institutului Apicol din Băneasa, a devenit deja un târg cu tradiţie.

De ceva vreme, cei din Asociaţia Crescătorilor de Albine au hotărât că bucureştenilor nu le-ar strica zile dulci precum mierea. De-a lungul vremii, evenimentul nu a fost, din păcate, foarte mediatizat. Un motiv ar fi faptul că, în weekend, când este organizat de obicei, au loc şi târgurile de produse tradiţionale. În acest caz, dulcele târg se "scurge" printre relatările despre cârnaţi şi roţi de caşcaval precum mierea printre degete.

Statistici Târgul mierii nu poate fi ignorat, având în vedere că acest produs face parte din tradiţia românilor. Totuşi, românii nu mănâncă multă miere! O explicaţie ar fi preţul, deşi statistici neoficiale ale ultimilor ani arată că românii consumă în disperare ciocolată şi bomboane neautohtone cu preţ piperat. Desigur, altfel consumi mierea şi altfel consumi bomboanele.

Conform unor date din 2010 ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, consumul anual de miere pe cap de locuitor în România este estimat la circa 500 de grame, fiind mai redus decât în majoritatea statelor europene.

Tot o statistică din 2010 menţionează că, în Danemarca, consumul de miere se ridică, pe an, la cinci kilograme pe cap de locuitorg, în Germania la 1,5-2 kilograme pe cap de locuitor, iar în Ungaria, la peste 600 grame.

Atât organizatorii, cât şi apicultorii - ca expozanţi -speră ca interesul vizitatorilor pentru miere să fie mai mare în această perioadă, chiar şi numai la auzul ofertei: cea mai buna turtă dulce cu miere, miere în faguri, siropuri naturale din fructe cu miere, afine cu miere, miere cu susan, miere cu nucă şi aşa mai departe.

Datele oficiale arată că mierea românească îndulceşte mai mult mesele străinilor… De ce? Poate că, tocmai pentru aflarea unui răspuns…dulce merită, în acest weekend, o plimbare până la locul unde se deasfăşoară Târgul. CENTRUL VECHI

Muzică şi acrobaţii

Pe străzile Lipscani, Smârdan, Sf. Dumitru, şi Franceză va avea loc, astăzi, spectacolul "DEPANNAGE DE JOUR". Organizatorii spun că este un spectacol itinerant cu comicării şi secvenţe muzicale. Cei interesaţi pot merge între orele 12.30 şi 14. 15, respectiv, 16:00.

De altfel, aceste manifestări fac parte din Festivalul centrului Vechi, care au începu pe 26 august şi se vor încheia pe 18 septembrie.

Proiectul autorităţilor prevede ca, timp de patru weekend-uri consecutive, zona centrului vechi din Bucureşti să fie locul de desfăşurare a unei arii largi de genuri de spectacole de stradă. Bucureştenii pot alege între teatru, muzică live, acrobaţii, circ, jonglerii, mimă sau dans. PIEŢE VOLANTE

Cumpărături pe stradă

Trei pieţe volante vor fi deschise în Capitală, astăzi şi mâine. Bucureştenii vor putea cumpăra, direct de la producători, legume, fructe, brânzeturi, preparate din carne şi dulciuri, anunţă reprezentanţii Primăriei Capitalei, într-un comunicat.

Pieţele vor putea fi găsite pe bulevardul Unirii (între Mircea Vodă şi Nerva Traian), pe strada Edgar Quinet (vizavi de Arhitectură) şi pe strada Omului (în cartierul Dămăroaia). Reprezentanţii municipalităţii mai informează că orarul pieţelor este următorul: astăzi, gospodinele se vor putea aproviziona între orele 7.00 şi 20.00, iar mâine, comercianţii le aşteaptă la tarabe între 7.00 şi 16.00. VECHITURI

Târgul anticarilor

Cea de-a XIV-a ediţie a Târgului Anticarilor, manifestare culturală organizată de Primăria Sectorului 2 pentru al şaselea an consecutiv, şi-a deschis porţile încă de ieri, reunind o serie de anticari celebri, care an de an au ales zona Oborului pentru a-şi desface mărfurile. Până mâine, amatorii de antichităţi vor putea vizita cele aproximativ 100 de corturi instalate în Parcul Obor şi alte 10 standuri deschise în incinta primăriei.

Oferta este variată: obiecte de artă, cărţi, fotografii, mobilier de epocă, costume vechi, numismatică, bijuterii, numeroase alte mărunţişuri fermecătoare. Astăzi, de la ora 12.00, în faţa primăriei va avea loc un concert special susţinut de orchestra de estradă "Angely`s". Târgul se va închide mâine.