Weekend cu târguri de dulce

Ţăranii îi ispitesc pe orăşeni cu sarmale şi cozonaci. Cine ţine post are dezlegare la saramură de peşte, la Muzeul Ţăranului.

Miros de levănţică, ouă de struţ pictate în interior, cozonac şi sarmale, vin, suc de mere, slană şi palincă de la Bistriţa-Năsăud, icoane, păpuşi din pânză, costume populare şi bijuterii din pietre semipreţioase. Pe scurt, la Bucureşti s-au deschis târgurile de Florii.

La Sala Dalles, Muzeul Ţă- ranului Român (MŢR) şi Muzeul de Geologie, ieri a fost prima zi în care vizitatorii au intrat în spiritul Sărbătorilor Pascale, cu o săptă mână în avans. Astăzi, la Muzeul Satului şi în Piaţa Amzei se vor deschide încă două târguri cu aer neaoş. Pe lângă produsele tradiţionale cu care se laudă fiecare, organizatorii s-au pregătit şi cu program artistic.

Sala Dalles miroase a ceai

În centrul Bucureştiului se întâmplă „D’alle Primăverii“. La Sala Dalles, zilnic - până pe 26 aprilie - de la ora 10.00 la 20.00, aveţi intrare liberă la sugestiile de cadouri pentru Paşte.

De la jucării pentru cei mici până la ouă pictate pe dinăuntru, icoane de lemn şi ceaiuri aromate care te îmbie încă de la intrare, târgul dedicat Sărbătorilor Pascale vă aşteaptă cu de toate. Găsiţi aici haine şi cărţi, bijuterii şi muzică, cozonaci şi vin românesc - toate la preţuri accesibile.

Pentru adepţii modelului american, sunt de vânzare şi iepuraşi de pânză umpluţi cu levănţică, de care şi-a luat cu ea, în State, Laura Bush. Un astfel de animăluţ costă 40 de lei.

Poftiţi la slană!

Dacă vreţi tradiţie românească de la un cap la altul, în curtea muzeului de la Şosea vă aşteaptă meşteri populari din toate colţurile ţării. Au adus cu ei, pe lângă costumele tradiţ ionale specifice zonelor, mâncare gătită după obiceiuri. La Muzeul Ţăranului Român găsiţi slană fiartă şi afumată, cu 5,7 sau 10 lei/bucata, cozonaci - cu 10 lei, suc de mere ecologic - 6 lei/litrul, sau sarmale, cu 5 lei/porţia.

Ouăle încondeiate în nordul Moldovei costă 5 lei bucata, la fel ca la Dalles. Programul de vizitare a târgului de la MŢR este de la ora 10.00 la 19.00, iar preţul biletului de intrare este 4 lei (întreg) şi 2 lei (cu reducere). Târgul se închide mâine, dar până atunci, astăzi, aveţi popas cu saramură de peşte şi vin. Pentru mai multe detalii despre momentele artistice din cadrul târgului, daţi o fugă până acolo sau accesaţi site-ul www.muzeultaranuluiroman.ro.

Papagali din cristal la Muzeul de Geologie

Cine doreşte un cadou mai puţin convenţional poate avea în vedere Muzeul Naţional de Geologie: Târgul de Florii de aici are la ofertă pietre semipreţioase, puse în bijuterii sau statuete, numai bune de oferit de Iepuraş.

Agate, lapislazuli, cuarţuri, cristal, jad sau perle de cultură vă vor face cu ochiul din coliere, brăţări, inele şi cercei sau obiecte decorative în formă de piramidă, copăcei, cilindri ori cercuri colorate. Haioşi şi preţioşi, papagalii făcuţi din cristal sau alte pietre semipreţioase vă costă 40 de lei şi, cu siguranţă, îi vor încânta pe cei dragi.

Intrarea la târg costă 6 lei - bilet întreg, 3 lei - redus. Îl puteţi vizita până mâine, de la ora 10.00 la 18.00.