Weekend cu prezentări de modă şi concursuri de Miss la Mamaia. VEZI ce va purta Radu Mazăre

Fashion TV Summer Festival, "cea mai mare şi cea mai fashion petrecere de pe litoral" potrivit primarului Radu Mazăre şi “cel mai mare eveniment de modă din istoria României“ potrivit preşedintelui Fashion TV România, Nelu Mirea, va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni în piaţeta Casino din staţiunea Mamaia.

Radu Mazăre a anunţat că timp de trei zile, după ora 21.00, turiştii, “de la ţâţă la barbă albă", vor vedea “un concurs de modă cu peste 100 de manechine, concurs de miss, iar la finalul fiecărei seri, se vor prezenta cluburile din Mamaia, iar ultimul club va face petrecere în piaţa cazinoului cu absolut toată lumea care vine aici şi va putea să se bucure şi să înţeleagă ce înseamnă bucuria de a dansa şi de a îţi petrece vacanţa într-o staţiune cu fete, cu distracţie, cu voie bună aşa cum avem nevoie la un moment dat în viaţă".

Edilul, îmbrăcat într-o costumaţie “extravagantă şi originală", conform designerului Mihai Albu, a informat presa că, “o să defilez şi eu pe podium, dar este o surpriză, nu vă spun însă ziua, tocmai ca să fiţi cu toţii prezenţi". La o ediţie anterioară a Fashion Summer Festival, Radu Mazăre s-a prezentat în controversata costumaţie de “nazist". Designerul Mihai Albu a spus la rândul lui că îşi va încălţa manechinele cu ultimele sale creaţii din colecţia toamnă -iarnă 2011-2012, “tocuri ameţitoare cu tot felul de jocuri de lumină şi umbră, e echilibru între plan şi gol, trasee regulatorii, colecţia se numeşte Echilibrum".

Un eveniment de 100.000 de euro

Cele mai exacte explicaţii au venit însă din partea directorului Fashion TV România, Andreea Severa, care a precizată că, “pe lângă dl Albu vor fi prezenţi şi dl Cătălin Botezatu , Laura Oltean şi avem încă o surpriză de la Milano Fashion Week. Tot evenimentul va fi transmis live pe Youtube şi ulterior pe Fashion TV Internaţional. Vom realiza,în colaborare cu Facebook Fashion TV International, un concurs, Most Like Model Award, care a fost lansat anul acesta la Festivalul de film de la Cannes unde se vor înscrie concurente din toate ţările riverane mării Negre, e liber să se înscrie cine doreşte. Premiile vor fi în valoare de 100.000 euro constând în promovare pe fashion TV International şi la evenimentele internaţionale pe care le vom realiza în toată lumea".

De fapt, pe o scenă imensă, lungă de 50 metri, îşi vor prezenta creaţiile 17 designeri români şi în fiecare seară câte un designer străin. Contribuţia primăriei Constanţa este, potrivit lui Mazăre, “o cheltuială infimă de 20.000 euro şi restul până la… am făcut în aşa fel, cum nu se face în România, am reuşit să punem cap la cap, toţi cei care cred în turismul românesc şi cred că poate fi promovat în această manieră".

Preşedintele Fashion TV România, Nelu Mirea a declarat însă pentru EVZ că "un eveniment de o asemenea anvergură depăşeşte cu mult 100.000 euro".