Wayne Rooney a anunțat, astăzi, că s-a retras din naționala Angliei, după 119 selecții și 53 de goluri marcate.
Atacantul în vârstă de 31 de ani a revenit în această vară la Everton, de la Mancheter United, dar acum a hotărât să spună adio reprezentativei Albionului, chiar cu un an înaintea Campionatului Mondial din Rusia. Totodată, Rooney este cel mai bun marcator al „leilor”, precum și al doilea cel mai selecționat jucător (119 apariții), după marele portar Peter Shilton (125 selecții). Rooney a debutat în tricoul Angliei în februarie 2003, la vârsta de 17 ani.
Probabil, Wayne Rooney a luat această decizie după ce selecționerul Gareth Southgate nu l-a inclus în lotul Angliei pentru partidele cu cu Scoția (din preliminariile CM 2018) și Franța (amical).
„A fost minunat că Gareth Southgate m-a sunat în această săptămână și mi-a spus că mă vrea din nou în echipa Angliei pentru meciurile următoare. Am apreciat cu adevărat asta.
Cu toate acestea, după ce m-am gândit mai mult timp, i-am spus lui Gareth că m-am decis deja să mă retrag din fotbalul internațional. A fost o decizie foarte grea și am analizat-o împreună cu familia, managerul meu de la Everton și cu toți cei care sunt aproape de mine.
Să joac pentru Anglia a fost mereu ceva special. De fiecare dată când am fost selectat ca jucător sau căpitan, a fsot un adevărat privilegiu și vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat. Dar cred că acum este timpul să mă retrag.
Am luat o decizie grea să plec de la Manchester United, dar știu că am procedat corect să revin acasă, la Everton. Acum vreau să-mi păstrez toată energia și să mă concentrez să ajut echipa să câștige.
Voi rămâne mereu un fan al Angliei. Unul dintre puținele mele regrete este că nu am făcut parte dintr-o echipă a Angliei care să câștige un turneu. Din fericire, jucătorii pe care îi are Gareth pot duce mai departe această ambiție și sper că fiecare va susține echipa. Într-o zi, visul va deveni realitate și aștept cu nerăbdare să fiu acolo ca fan sau ca altceva”, a declarat Wayne Rooney.