Watumi Festival & Fringe adună peste 250 de artişti

Peste 250 de artişti s-au înscris la prima ediţie organizată în România a festivalului Watumi Festival & Fringe (WFF), care se va desfăşura între 22 şi 26 iulie la Braşov.

Cele mai numeroase manifestări artistice de la Watumi Festival & Fringe vor fi din categoria spectacolelor de teatru, a concertelor de muzică live şi a expoziţiilor de arte plastice.

Astfel, cei prezenţi la WFF se vor putea delecta cu peste 30 de spectacole de teatru ale unor trupe din ţară sau din străinătate, peste 30 de trupe de muzică vor concerta live, vor avea loc spectacole de teatru de păpuşi, teatru de stradă, ateliere pentru copii şi workshopuri pentru adulţi, vor fi expoziţii de artă plastică şi fotografie, proiecţii de filme, un tîrg de produse handmade şi chiar prezentări de modă.

Manifestare asociată cu liberalizarea artei Watumi Festival & Fringe se va desfăşura atât în interior cât şi în aer liber, iar accesul la evenimente va fi şi pe bază de bilet, şi gratuit, în funcţie de eveniment. Watumi Festival & Fringe este organizat de Asociaţia pentru Susţinerea şi Promovarea Artiştilor cu sprijinul autorităţilor locale şi se desfăşoară sub Înaltul Patronaj al Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional.

Potrivit organizatorilor, conceptul de Fringe s-a născut în 1947, în Edinburgh, când opt trupe de actori au performat, fără să fi fost invitate, la primul Festival Internaţional din Edinburgh. Acest demers a revoluţionat ideea de festival de artă, permiţând artiştilor liber profesionişti să se adreseze publicului în cadrul unei manifestări artistice de amploare. Astăzi, noţiunea de Fringe este asociată cu liberalizarea artei, cu coborârea sa din turnul de fildeş către publicul larg.