Wall-Street Journal: Criza politică ameninţă să împingă ţara înapoi în zona de risc economic

Corupţia care continuă şi o criză politică încurcată ameninţă în aceste momente să împingă ţara înapoi în zona de risc economic, se arată într-un editorial publicat în Wall-Street Journal şi semnat de Tom Gallagher.

Conform Wall-Street Journal, guvernul USL condus de Victor Ponta este nemulţumit de condamnarea la închisoare pentru corupţie a unor personaje ce le sunt apropiate şi au decis să-l îndepărteze pe Traian Băsescu la Cotroceni. "Noul guvern al premierului Victor Ponta, nemulţumit de faptul că unii susţinători de frunte ai stângii au fost trimişi la închisoare sub acuzaţia de corupţie, este hotărât să-l îndepărteze din funcţie pe preşedintele centrist Traian Băsescu", scrie Gallagher. Wall-Street Journal face referire inclusiv la criticile formulate de UE la adresa guvernului condus de Victor Ponta privind modul în care au ales să conducă operaţiunea de demitere a lui Traian Băsescu. "Mutările procedurale complexe ale guvernului Ponta, pentru care termenul de bizantin pare inadecvat, au determinat Uniunea Europeană să avertizeze luna trecută că premierul ar putea abuza de echilibrul constituţional al puterilor pentru a asigura destituirea dlui Băsescu", a mai spus Gallagher. Wall-Street Journal a trecut în revistă principalele evenimente politice după referendumul de pe 29 iulie.

"Guvernul Ponta a mers totuşi înainte, organizând luna trecută un referendum pentru a finaliza destituirea dlui Băsescu. Nu a reuşit însă să obţină participarea necesară de 50% - au votat doar 46%, pe fondul unui boicot al susţinătorilor preşedintelui şi al unor acuzaţii de vot multiplu în fieful lui Ponta. Curtea Constituţională urmează să decidă luna viitoare cu privire la validitatea referendumului. (...) După proteste publice, Bucureştiul a abandonat o încercare bizară de a organiza un recensământ pentru a arăta că electoratul este de fapt cu două milioane de votanţi mai mic decât se credea iniţial. Săptămâna aceasta ministrul de interne al dlui Ponta a demisionat, evocând presiuni politice înaintea deciziei curţii. Dl Ponta l-a înlocuit prompt, împreună cu miniştrii de externe, justiţie şi pentru relaţia cu parlamentul", mai precizează cotidianul britanic. Gallagher mai susţine că în accepţia sa, principala problemă a României este legată de faptul că obiectivul primordial al statului  este acela "de a servi grupuri de interese".  "De exemplu magnatul de televiziune Dan Voiculescu, fost colaborator cu poliţia secretă din epoca Ceauşescu care a primit un loc în Senat în 2004 şi a demisionat abia anul acesta, la vârsta de 65 de ani. Într-un raport din 2009, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa a atras atenţia asupra unei atitudini marcate anti-Băsescu în ziarul Jurnalul Naţional şi la postul de televiziune Antena 1, amândouă controlate de dl Voiculescu", se exemplifică în articolul cotidianului britanic.  Radu Mazăre-cel mai colorat baron provincial Nici primarul Constanţei, pesedistul Radu Mazăre nu scapă analizei lui Tom Gallagher, descris drept un "amator de surf şi costumaţii de bal mascat". "Cel mai colorat baron provincial este primarul de Constanţa, amator de surf şi costumaţii de bal mascat. Ideea lui Radu Mazăre de stimulare a economiei este de a promova 'turismul fără constrângeri' - un eufemism care dă de bănuit că dl Mazăre ar dori să transforme Constanţa într-o capitală europeană a sexului", scrie ziarul. Conform lui Gallagher, până în acest moment, sistemul de justiţie a rămas neatins, dar lucrurile s-ar putea modifica radical, dacă Traian Băsescu va fi schimbat din funcţie. "Până în această vară, sistemul de justiţie a rămas în general neatins de acest nou sistem feroce, în parte datorită presiunilor din partea UE. În egală măsură, a fost crucială decizia preşedintelui Băsescu de a susţine independenţa justiţiei în 2005, chiar dacă anchetele penale îi incomodau pe propriii săi aliaţi. Acest lucru s-ar putea schimba dacă dl Băsescu este răsturnat", conchide jurnalistul britanic.