Campionul mondial la wakeboarding, Duncan Zurr, oferă în acest weekend un spectacol pe cinste, la clubul Kmy's vizavi de Hotelul Rex, în Mamaia.
Azi şi mâine, curioşii şi iubitorii sporturilor nautice sunt aşteptaţi la distracţie între orele 14.00 şi 18.00. Show-ul oferit de Duncan, aflat pentru prima oară în România, va ţine două ore, timp în care campionul mondial va face acrobaţie pe Lacul Siutghiol, ajutat de o placă, tractată de o şalupă sau de un elicopter. „Este singurul sportiv din lume care face lucrul acesta“, a precizat unul dintre organizatori. Duncan spune însă că, „deşi este periculos, până acum nu am avut niciun accident“.
Wakeboardingul - care e deocamdată mai mult o curiozitate pentru români - este un sport de apă spectaculos, în care sportivul, fixat de o placă similară celei de snow-board, se foloseşte pentru diverse figuri acrobatice de forţa de tracţiune a unei şalupe speciale precum şi de energia valurilor de siaj create de mişcarea ambarcaţiunii în apă. Cei care vor avea destul curaj încât să încerce să zboare cu placa pe valurile lacului vor putea lua câteva lecţii chiar de la campionul mondial. Spectacolul se va încheia cu o petrecere pe pontonul clubului Kmy’s, alături de animatoarele bronzate care vor întreţine atmosfera prin dans.
Practicarea unui asemenea sport e destul de costisitoare: doar pentru achiziţionarea unei plăci - fără a mai vorbi de accesorii sau de închirierea unei şalupe de tractare - doritorii trebuie să plătească între un minimum de 500 de euro şi 1.000 de euro, în cazul exemplarelor de înaltă tehnologie.