Probabil cea mai maiestuoasă specie de vultur, zăganul a stăpânit timp de mii de ani înălţimile şi stâncăriile Carpaţilor, însă în cele din urmă lăcomia oamenilor l-au doborât definitiv. Astăzi, silueta sa maiestuoasă a început să brăzdeze, după 8 decenii de la decimare, cerul ţării noastre. Zăganii mai trăiesc în Munţii Pirinei, Alpi, Caucaz, Pamir, Altai, Insula Creta, Tibet, Himalaya şi în câteva locuri din Africa.

Este o pasăre imensă, ale cărei aripi, deschise, sunt lungi de 280 cm, şi are greutate cuprinsă între 5-9 kilograme.

Românii l-au cunoscut sub denumirile de Zăgan, Rarău şi Ceahlău. Acestea sunt printre puţinele denumiri de păsări rămase nealterate din străvechea limbă a dacilor. Munţii Ceahlău şi Rarău şi-au luat numele de la „ceahlăii” şi „rarăii” înaripaţi care îşi creşteau puii intre stâncile lor.

Zăganii cuibăreau din Munții Rodnei până în Bucegi, Ciucaș, Căpățânii, Făgăras, Parâng și Retezat. Traiau exclusiv în zona stâncăriilor alpine, necoborând nici iarna sub zona pădurilor de conifere. Ultimul zagan a fost împușcat în anul 1938 la Pasul Turnu Roșu, lângă versantul de vest al Munților Cozia.

Femela este puţin mai mare decât masculul. Anvergura aripilor este cuprinsă între 235-275 cm. Este o pasăre maiestuoasă, cu un penaj ce îmbină portocaliul ruginiu cu negrul într-o combinaţie inegalabilă. Este unul dintre cei mai mari vulturi din lume. Atinge penajul de adult după cinci ani. Păsările tinere au o culoare închisă. Se hrăneşte la fel ca majoritatea vulturilor cu hoituri de animalelor, însă ca particularitate, se hrăneşte în proporţie mare cu măduva oaselor acestora. A învăţat să ridice oasele mari la înălţime, de unde le lasă să cadă pentru a se sparge la contactul dur cu stâncile, având astfel acces la măduva hrănitoare. Poate înghiţi şi oase de mărimea femurului unui berbec, pe care le digeră în mai puţin de 24 de ore datorită unei concentraţii foarte mari a acidului din stomac ce are un pH de 1. Pentru a se hrăni prinde şi mamifere mici.

Ritualul nupţial este fascinant şi cuprinde, pe lângă perioadele când plutesc împreună la înălţimi ameţitoare, momente când se răsucesc şi cu ghearele ataşate unul de celălalt plonjează în abis, îmbrăţişaţi într-o spirală incredibilă ce se termină aproape la atingerea stâncilor.

Cuibul este masiv şi alcătuit din crengi. La interior este căptuşit cu lână şi balegă uscată. Femela depune 1-2 ouă în perioada cuprinsă între jumătatea lunii decembrie şi jumătatea lunii februarie. Incubaţia durează 53-58 de zile. Puii devin zburători la 106-130 de zile, dar rămân dependenţi de părinţi până la un an.