Vucic a întins covorul roșu pentru Xi Jinping

Xi Jinping, liderul Partidului Comunist Chinez / Sursa foto: EPA/WU HAO

Aleksandar Vucic a întins covorul roșu pentru Xi Jinping după ce, în ultimii zece ani, China a investit miliarde de euro în Serbia și Balcani, în special în sectoarele minier și de producție.

Prietenia lui Vucic cu China comunistă

Este o vizită oarecum ironică în Europa de Vest. După un ocol prin Paris pe 6 și 7 mai, președintele chinez și-a continuat turneul pe Bătrânul Continent în Serbia, unul dintre cele mai prietenoase state europene față de Beijing. Prin urmare, miercuri, președintele sârb Aleksandar Vucic și-a întâmpinat cu brațele deschise omologul chinez, care a venit să aprofundeze legăturile economice și politice cu țara lui.

China a investit deja miliarde de euro în Serbia și Balcani, în special în sectoarele minier și de producție. În timp ce se acumulează numeroase investiții în cadrul noilor Drumuri ale Mătăsii, Beijingul și Belgradul au semnat anul trecut un acord de liber schimb. Rezultatul a fost că acum China este al doilea furnizor al Serbiei, chiar în urma Germaniei, cu o cotă de piață de 12% anul trecut, aminteşte cotidianul "Les Échos".

Însoțit de soția sa Peng Liyuan, Xi Jinping a fost primit de Aleksandar Vucic pe un covor roșu în fața principalelor clădiri guvernamentale din Belgrad. Pe fundal se auzea fanfara militară și imnul național chinez. Cei doi lideri au salutat de la un balcon o mulțime de câteva mii de oameni entuziaști, unii fluturând steaguri chinezești, potrivit imaginilor televiziunii de stat sârbe RTS.

Vucic l-a numit pe Xi „prieten al Serbiei”

Aleksandar Vucic l-a salutat pe Xi Jinping și l-a numit "prieten al Serbiei". "Respectul și dragostea pe care le va găsi aici, în Serbia noastră, nu le va găsi nicăieri altundeva", a scandat Aleksandar Vucic, ca o aluzie la poziția protecționistă a țărilor vest-europene. Adresându-se mulțimii, președintele sârb a spus apoi: "Avem o poziție clară și simplă cu privire la integritatea teritorială a Chinei. Da, Taiwan este China".

Afirmaţii care au părut să-l încânte pe Xi Jinping, pentru că majoritatea liderilor europeni, chiar dacă țările lor nu recunosc Taiwanul, se abțin de obicei să facă remarci similare într-o manieră atât de asertivă. În ultimii ani, China şi-a intensificat presiunea asupra Taiwanului, o insulă pe care nu a reușit să o cucerească de la sfârșitul războiului civil chinez din 1949.

La începutul întâlnirii lor bilaterale, Xi Jinping a început cu cuvinte frumoase, spunându-i lui Aleksandar Vucic că există "un puternic sentiment de prietenie" între cele două țări ale lor. Ei au semnat apoi o declarație privind consolidarea legăturilor diplomatice și au asistat la prezentarea diferitelor promisiuni comerciale, cum ar fi achiziționarea de trenuri chineze, deschiderea de noi rute aeriene și creșterea importurilor de produse sârbești. Beijingul percepe Belgradul ca fiind un "nod" pentru investițiile sale și influența sa asupra Vechiului Continent. Adresându-se presei, Xi Jinping a cerut din nou Chinei și Serbiei, miercuri, "să îşi sprijine cu fermitate şi reciproc interesele fundamentale".

Serbia se întoarce spre China, după problemele cu UE

La rândul ei, Serbia este candidată la aderarea la UE din 2012, dar cererea sa este blocată deoarece refuză să recunoască independența Kosovo. De aici și dorința ei de a privi mai spre est, unde primește sprijin. "China sprijină Serbia […] în eforturile sale de a-și proteja suveranitatea națională și integritatea teritorială în problema Kosovo", a subliniat Xi Jinping miercuri.

Xi Jinping a vrut să marcheze astfel prima sa călătorie în Europa din 2019. Iar alegerea Serbiei poate fi interpretată și ca un semn de neîncredere față de Occident. Mai ales că vizita președintelui chinez coincide cu aniversarea a 25 de ani de la bombardarea americană asupra ambasadei Chinei la Belgrad, care a provocat moartea a trei persoane pe 7 mai 1999. Clădirea a fost lovită în timpul campaniei militare conduse de NATO împotriva țintelor sârbe în timpul războiului din Kosovo. Revenind la acest eveniment într-un articol publicat marți, 7 mai, în cotidianul sârb "Politika", Xi Jinping a scris că NATO a "bombardat fără rușine" ambasada și a promis că țara sa "nu va permite niciodată" ca această "tragedie" să se repete.

"Pentru Serbia, aceasta este, fără îndoială, una dintre cele mai importante vizite", a declarat pentru AFP Marko Tmusic, profesor de științe politice la Universitatea din Belgrad. După Serbia, șeful statului chinez era așteptat miercuri seară în Ungaria, o altă țară prietenoasă cu China, dar și cu Rusia.O oportunitate pentru a-și avansa pionii în Europa puțin mai departe, potrivit L'Express.

(Traducerea: Rodezia Costea, RADOR RADIO ROMÂNIA)