Vreți vaccin hexavalent? Mai aveți de așteptat! 25 de DSP-uri nu mai au nicio doză

Prima tranșă de 125.000 de doze de vaccin hexavalent – care este administrat împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, Haemophilus, hepatitei B și poliomielitei - din cele 630.000 cumpărate prin procedură de urgență de Ministerul Sănătății va ajunge în județe ani în prima jumătate a lunii aprilie. Culmea e că oficiali din Minister spun că vaccinul există în teritoriu, dar potrivit datelor oficiale 25 de DSP-uri nu mai au nici măcar o doză!

Dr. Amalia Șerban, director general în Ministerului Sănătății, a anunțat, la conferința RoVaccin 2017, că aceste doze de vaccin vor fi distribuite până în 15 aprilie. Fiolele de vaccin cumpărate de autorități vor fi distribuite în trei tranșe.

Deși părinți din toată țara s-au plâns că nu pot face copiilor vaccinul, pentru că acesta nu se găsește în cabinetele pediatrilor, iar farmaciile nu-l mai comandă de când a fost introdus în Planul Național de Vaccinare, oficialul are o altă variantă. Faceți vaccinul TETRAVALENT!

„Ministerul Sănătății are încă 70.000 de doze de vaccin tetravalent în stoc, iar acestea vor fi distribuite în momentul în care va fi necesar”, a spus dr. Amalia Șerban.

Cu toate acestea, potrivit ultimei statistici a Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) vaccinul hexavalent nu mai există în depozitele de la Direcțiile de Sănătate Publică din județele Arad, Argeș, Bistrița, Buzău, Caraș Severin, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Ilfov!

Potrivit schemei naționale de vaccinare pe anul 2017, acest vaccin hexavalent (diftero-tetano-pertussis acelular-poliomielitic-Haemophilus B- hepatitic B) ar trebui făcut fiecărui copil în 3 doze: la 2 luni, la 4 luni și la 11 luni!

Epidemie de rujeolă, din „vina” părinților

Potrivit ultimei statistici oficiale a INSP, numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România până la data de 24 martie 2017, este 3.911, din care 17 decese (5 în jud. Arad, 4 în jud. Timiș, câte 3 în jud. Dolj și Caraș Severin și câte unul în jud. Satu Mare și București. S-au inregistrat cazuri de rujeola in 37 de județe, cele mai multe fiind în:

1. CARAȘ SEVERIN - 853

2 TIMIȘ - 747

3 ARAD - 713

Dr Amalia Șerban a explicaă că deși vaccin ROR există, sunt părinți care nu merg cu copiii la administrare, acesta fiind cel mai mare risc pentru contractarea bolii.

„Ultimele date arată că sunt 3.900 de copii care au făcut această boală, o parte dintre ei au făcut complicații foarte severe și 17 dintre aceștia au decedat. Ministerul Sănătății face apel la părinți pentru a-și vaccina copiii”, a transmis Șerban. Ea a adăugat că județele din vest sunt cele cu rata cea mai mică de vaccinare antirujeolică și asta se vede foarte clar dat fiind faptul că mea mai mare parte din cazuri este acolo.

La aceeași conferință, dr. Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, a spus că sunt cauze obiective pentru care de multe ori lipsesc vaccinurile.

Vaccinurile sunt produse greu, sunt controlate foarte mult timp pentru asigurarea siguranței, iar acest lucru câteodată are impact negativ asupra programului de vaccinare, pentru că, în ciuda faptului că o autoritate contractantă, cum este Ministerul Sănătății, lansează proceduri de achiziție publică, se întâmplă ca nimeni să nu se prezinte. Și atunci singura soluție — și a fost unul dintre motivele principale pentru care Ministerul Sănătății în anul 2015 s-a gândit că un proiect de lege ar fi util — este să încercăm să putem asigura un stoc tampon care să prevină aceste situații”, a precizat el.