Temperaturile sunt într-o ușoară creștere, azi, 10 mai, în Republica Moldova. După două zile destul de reci pentru această perioadă a anului, meteorologii anunță că mercurul din termometre va fi în urcare, vineri. Minima înregistrată va fi de 8 grade Celsius, în timp ce maxima va oscila, de la zonă la zonă, între 18 și 21 de grade Celsius.
Sunt șanse slabe de precipitații, în partea de nord și nord-est, în restul țării cerul va fi parțial înnorat. Se vor înregistra 21 de grade Celsius la Cahul, vor fi 20 de grade la Briceni, Bălți, Rîbnița și Chișinău, iar la Ștefan-Vodă se vor consemna 18 grade.
Vremea se mai îndreaptă în Republica Moldova
Valorile termice nu vor fi mult diferite, mâine, în prima zi a weekendului, maximele urmând să ajungă la 19 - 21 de grade Celsius.
În România, azi, pe arii restrânse va mai ploua în vest, sud-vest și la munte. Ploile vor avea caracter de aversă și izolat vor fi posibile descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu intensificări în regiunile sudice, sud-estice și la munte, dar și asociat averselor, când vor fi possible vijelii. Totodată, dimineața și noaptea izolat se va semnala ceață.
Temperaturile maxime se vor situa între 15 și 21 de grade Celsius, iar cele minime între 4 și 14 grade Celsius. În București, vremea va duce temperaturi mai ridicate decât ziua precedentă, astfel că se vor înregistra 21 de grade Celsius. Vântul va sufla slab și moderat și nu vor fi șanse de precipitații. Cerul va fi parțial înnorat.
Temperaturi în marile orașe
Timișoara: 21 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 70%, Vânt: 5 km/h
Oradea: 22 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 53%, Vânt: 11 km/h
Baia Mare: 21 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 51%, Vânt: 8 km/h
Cluj Napoca: 21 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 50%, Vânt: 11 km/h
Sibiu: 19 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 56%, Vânt: 12 km/h
Alba Iulia: 21 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 59%, Vânt: 4 m/h
Craiova: 20 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 49%, Vânt: 18 km/h
Târgu Jiu: 20 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 53%, Vânt: 8 km/h
Suceava: 19 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 50%, Vânt: 11 km/h
Bacău: 20 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 43%, Vânt: 11 km/h
Botoșani: 21 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 42%, Vânt: 6 km/h
Miercurea Ciuc: 17 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 53%, Vânt: 13 km/h
Brașov: 18 grade Celsius, Precipitații: 60%, Umiditate: 81%, Vânt: 10 km/h
Ploiești: 17 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 53%, Vânt: 21 km/h
Buzău: 18 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 47%, Vânt: 5 km/h
Târgoviște: 20 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 43%, Vânt: 19 km/h
București: 21 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 46%, Vânt: 21 km/h
Iași: 21 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 46%, Vânt: 10 km/h
Galați: 22 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 39%, Vânt: 11 km/h