România se află sub ape. Din cauza ploilor torențiale din ultimele săptămâni, șuvoaiele au măturat zeci de localități și drumuri. Mii de oameni suferă de pe urma inundațiilor, iar un caz special s-a întâmplat în Arad, acolo unde Spitalul Județean a fost inundat.
Vremea rea s-a dezlănțuit în vestul țării, iar județul Arad a fost măturat de apele furioase. Afectat a fost și Spitalul Județean, acolo unde Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a fost inundată, arată libertatea.ro.
Apa a început să curgă prin tavanul instituției, iar medicii și pacienții au început să strângă apa, cu găleți și cârpe.
Personalul spitalului a început evacuarea apei în jurul orei 18.00. Medicii au început să strângă apa, printre cabluri electrice care atârnau din pereții îmbibați cu apă, dar văzând că nu reușesc să oprească apa, au deciz evacuarea pacienților, cu tot cu paturi.
Văzând că trebuie să se descurce singuri, medicii au luat decizia să evacueze Unitatea de Primire a Urgenţelor, cu tot cu pacienţi şi echipamente.
„A trebuit să evacuăm partea de UPU spre pediatrie, urmează în limitele posibilităţilor să asigurăm în continuare cazurile urgente”, a declarat George Ciprian Pribac, Director medical al Spitalului Județan Arad, pentru digi24.