Vremea va fi înnorată, azi, în Republica Moldova, în toate zonele țării, pe tot parcursul zilei, după cum au anunțat meteorologii. Nu sunt șanse de precipitații, iar Soarele se va strecura sporadic printre nori. Temperaturile vor fi într-o ușoară creștere, cu maxime ce vor ajunge la valorile de 22 - 24 de grade Celsius. Mercurul din termometre va coborî până la 13 grade Celsius, în timpul nopții.
Se vor înregistra 24 de grade Celsius la Briceni, Bălți, Rîbnița și Chișinău, vor fi 23 de grade la Ștefan-Vodă și 22 de grade, în sud, la Cahul, conform specialiștilor meteo.
Cer înnorst în Republica Moldova, dar fără șanse de precipitații
Mâine, 18 septembrie, cerul se va prezenta parțial înnorat, fără șanse de ploi, și cu maxime de 21 - 23 de grade Celsius.
În România, azi, 17 septembrie, valorile termice maxime vor fi cuprinse între 14 și 15 grade Celsius, izolat în Banat şi Crişana. Mercurul din termometre va urca până la 23 - 25 de grade în sudul Moldovei, estul Munteniei şi în Dobrogea.
După cum au informat specialiștii de la ANM, va ploua în Banat, Crişana, Maramureş, vestul şi nordul Transilvaniei şi în jumătatea de nord a Moldovei. Precipitațiile vor fi neînsemnate, izolat vor mai fi cantităţi de apă de 10...15 l/mp. Pe de altă parte, în celelalte regiuni, cerul va fi temporar noros, iar probabilitatea pentru ploi va fi una scăzută.
Instabilitate atmosferică în România
De asemenea, vântul va sufla slab şi moderat, pe alocuri cu unele intensificări în sud-estul teritoriului şi în zonele de munte. Temperaturile maxime se vor încadra între valorile de 17 şi 25 de grade Celsius. La polul opus, minimele se vor situa, în general, între 6 şi 16 grade. Dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse, se va semnala ceaţă, au mai transmis meteorologii.
În București, se poate vorbi despre o încălzire ușpară. Temperaturile se vor încadra în jurul celor normale pentru această perioadă a anului. Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări spre seară şi noaptea. Atunci când vor exista condiții de precipitațiislabe. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 23. - 24 de grade Celsius, iar cea minimă, cuprinsă între 11 și 13 grade.