Vremea se va schimba radical în perioada următoare. Temperaturile vor fi diferite de la o zi la alta în toate zonele din țară, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie(ANM)
Vremea va fi extrem de caldă pentru această perioadă în București, unde maxima va ajunge în următoarele zile chiar și la 19 grade Celsius. Cu toate astea, meteorologii au anunțat că temperaturile se vor schimba de la o zi la alta.
Cerul va fi variabil, cu înnorări noaptea, când trecător va ploua slab. Vântul va sufla moderat, temporar cu unele intensificări după-amiaza și în prima parte a nopții, când rafalele vor atinge viteze de până la 40-45 km/h. De luni, de la ora 8:00, până marți dimineața, vremea va fi caldă, deși se va răci față de intervalul precedent. Astfel, temperatura maximă va atinge 10-11 grade, iar cea minimă 3-4 grade, mai scăzută în zona preorășenească spre 1 grad.
De marți până miercuri dimineața, la ora 8:00, vremea va fi extrem de caldă pentru această dată, cu o maximă termică de 18-19 grade (valoare cu peste 10 grade mai ridicată decât cea normală la această dată) și o minimă de 3-5 grade. Cerul va fi variabil, însă pe parcursul zilei vântul va avea intensificări temporare, cu rafale de 45-55 km/h, apoi va slăbi în intensitate.
Vreme schimbătoare în toată țara
Directorul ANM a mai anunțat că vor fi coduri portocalii de ninsori, vânt şi ploi. Meteorologul a spus și că valorile termice se vor schimba de la o zi la alta.
„Temperaturile maxime la nivelul întregii țări se pare că vor fi de peste 10 grade în mare parte din țară, de 17-18 grade în partea de sud a teritoriului. Acestea sunt temperaturi cu mult mai ridicate decât în mod normal la această dată.
Duminică se va mai răci puțin în toate regiunile, însă de săptămâna următoare putem spune că vom avea alternanțe termice, când cald, când rece, nimic constant și nu pare a fi o răcire foarte accentuată.
Precipitațiile vor apărea duminică, în mod deosebit în jumătatea de nord a teritoriului, vorbim de precipitații în formă lichidă, mai ales ploi, chiar și în zonele montane mai joase. În zona montană mai înaltă se păstrează temperaturi scăzute iar precipitațiile vor fi în formă solidă.
Trebuie să subliniem că vântul va prezenta intensificări în weekend. Deci temperaturile pe care le așteptăm și le estimăm a fi atât de ridicate vor fi totuși ușor diminuate ca și senzație de intensificările vântului”, a declarat recent meteorologul Alina Șerban pentru Antena 3 CNN.