Vremea se va menține predominant închisă în ziua de 30 decembrie, iar temporar se vor semnala precipitatii în sudul țării, local în vest, în centru și cu totul izolat în restul teritoriului.
Prognoza meteo transmisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pentru data de 30 decembrie indică o vreme în general închisă. În prima parte a zilei meteorologii se așteaptă la ploi slabe, locale, în sud-est. Mai spre seară și în cursul nopții, ploile se vor muta spre vest, nord-vest și izolat în rest. În Oltenia și în Muntenia, trecător, se va semnala și lapoviță sau ninsoare. La munte și trecător în nordul teritoriului vor fi precipitații mixte.
Pe alocuri vor mai fi condiții de polei. Acesta se va depune în regiunile sud-estice, local. Probabilitatea apariției poleiului va fi mai mare în zona joasă a județelor din centrul, nordul și nord-estul Munteniei. De asemenea se estimează că poleiul își va face apariția și în sudul Moldovei, dar și în nordul Dobrogei.
Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe litoral.
Temperaturile maxime se vor încadra între 0 și 8 grade, cu valori mai coborâte până spre -2 grade în Moldova. Minimele vor fi, în general, între -3 și 2 grade.
Cu precădere dimineața și noaptea, pe areale relativ restrânse, se va forma ceață.
Prognoza meteo în București
În București, vremea va fi în general închisă în data de 30 decembrie, conform prognozei meteo. Trecător va ploua slab, cu precădere în prima parte a zilei, anunță meteorologii.
Vântul va sufla slab înspre moderat, după cum arată prognoza meteo pentru această zi.
Temperatura maximă în data de 30 decembrie va fi de 2 până la 3 grade, iar cea minimă se va situa în jur de -1 grad. Pe parcursul nopții se va forma ceață.
Vremea la munte
La munte vremea va fi în general închisă, după cum arată prognoza meteo. Temporar, spre seară și noaptea vor fi precipitații mixte. La altitudini mari va ninge, iar vântul se va intensifica treptat. Astfel, acesta va ajunge să batră cu rafale care vor depăși 60 până la 70 km/h, viscolind ninsoarea. Valorile termice nu vor varia semnificativ față de zilele trecute.