Bioritmul ursilor din padurile covasnene a fost dat peste cap de vremea capricioasa din aceasta iarna.
Potrivit presedintelui Asociatiei Judetene a Vanatorilor si Pescarilor Sportivi (AJVPS) Covasna, Laszlo Bela, numai in luna februarie s-au inregistrat patru atacuri ale ursilor asupra oamenilor. Atacurile s-au inregistrat pe fondurile de vanatoare din Baraolt, Belin, Turia si Bixad. Cel mai grav a fost cazul unui vanator de 70 de ani care a fost scalpat de o ursoaica cu trei pui. Potrivit lui Laszlo, animalele au devenit agresive din cauza ca iarna a fost deosebit de calda. „Ursii tineri, de 3-4 ani, nici nu au intrat in hibernare.”
In plus, Laszlo crede ca numarul acestora este mai mare decat cel normal. La sfarsitul anului trecut populatia de ursi din judet era de aproape 400 de exemplare, iar cota de recoltare (numarul de ursi pentru care s-a primit autorizatie sa fie vanati - n.r.) a fost de 12. Laszlo crede ca, in conditiile date, numarul animalelor care pot fi vanate ar trebui sa fie de cel putin 20-25 de exemplare.
Pentru a tine ursii in padure, AJVPS Covasna a „patentat” inca de acum trei ani o metoda proprie: hraneste zilnic ursii cu ciocolata in locuri special amenajate pe fondurile de vanatoare, impreuna cu alte furaje. Fiecare urs are o portie zilnica de patru kilograme de ciocolata, cu diverse arome, de la rom la capsuni sau vanilie. Ciocolata este furnizata de cativa ani de o firma din Cluj care, la randul ei, o preia din alimentele expirate si confiscate de pe piata europeana.