Vremea „câinoasă” care marchează acest început de săptămână se va ameliora simțitor în zilele următoare. Ce temperaturi vom avea de Paște au anunțat specialiștii de la ANM.
Vremea s-a dat peste cap în Săptămâna Mare și toată lumea se întreabă cum va fi în minivacanța de Paște. Temperaturile au scăzut simțitor, iar precipitațiile și-au făcut simțită prezența în majoritatea regiunilor țării. Mai mult, pe arii extinse, în zonele montane, a nins.
Iarna a revenit spectaculos în foarte multe zone ale țării, la începutul săptămânii
În stațiunea Rânca, proprietarii de pensiuni își verifica stocul de lemne, pentru că iarna la munte nu pare că ar vrea să lase locul primăverii. Administratorii pârtiilor se pregătesc pentru schiori.
Iarnă este și în Argeș. În comuna Brădet, localnicii s-au trezit dimineață cu gospodăriile pline de zăpadă. De asemenea, în Dâmboviţa, temperatura resimţită la primele ore a fost de iarnă adevărată - minus 2 grade celsius. Cu 15 - 20 de grade sub normalul perioadei.
Pe de altă parte, sunt și vești bune. Meteorologii au anunțat că situația se va îndreapta de la sfârşitul acestei săptămâni. „Sâmbătă vor fi valori cuprinse între 5-10 până la 23-24 grade Celsius în partea de sud-est a ţării cu 22-23 de grade în Bucureşti.
Duminică vorbim de maxime ușor mai ridicate, posibil chiar 25-26de grade local în partea de sud, sud-est, sud-vest a ţării.
Până atunci vorbim e o vreme deosebit de rece pentru acestă perioadă din calendar, mai ales cu nopți şi dimineți reci cu valori preponderent negative, în special în zonele centrale şi nordice, acolo unde vom consemna temperaturi de până la -7 grade şi 5 grade în partea de sud-est a ţării.
Temperaturile vor urca simțitor spre finalul Săptămânii Mari
Mâine contăm pe maxime la scara întregii ţări între 7-12 grade. Pentru joi până la 19 grade şi aşa cum menționam de vineri de 22 de grade.
La nivelul analizei temperaturilor maxime şi minime contăm în ziua de 1 mai la scara întregii ţări pe temperaturi cuprinse între 20-25 grade cu posibilitatea să avem în Capitală 24-25 grade, iar în Constanţa 18-20 de grade sau în Predeal 14-16 grade Celsius", a explicat Elena Mateescu, directorul ANM, la Antena 3.