Vremea a făcut prăpăd! S-a declarat stare de urgenţă. Urmează fenomene meteo extrem şi în România

Furtuni. Sursa foto: Leedsn | Dreamstime.com

Haosul anunțat în Europa își face resimțită prezența și în Germania, unde, joi, 17 februarie, în Berlin a fost declarată stare de urgență. Pe coasta Mării Nordului a fost raportat un val de furtună de 1,5 metri peste nivelul normal al apei. Piața locală de pește din Hamburg se află sub apă. Orașele de coastă au fost, de asemenea, afectate de fenomenele meteorologice generate de furtuna Ylenia. România nu va scăpa de iadul anunțat de meteorologi pentru această săptămână.

Europa se află sub amenințarea vremii rele. Nenumărate coduri galbene de vânt, ploi și ninsori au fost emise de către autoritățile mai multor state europene, după ce meteorologii au anunțat manifestarea a două furtuni în centrul și nordul continentului.

În această săptămână, Marea Britanie, Irlanda, Olanda, Franța (partea de nord) și Polonia au fost și sunt lovite de două furtuni ce poartă numele de Dudley şi Eunice. Meteorologii avertizează, însă, că teritoriul german va fi și el afectat de cele două furtuni, care se vor suprapune cu manifestarea unei alteia, anume Ylenia.

Germania a fost lovită din plin de furtuna Ylenia

Locuitorii din mai multe regiuni ale Germaniei se confruntă, joi, cu întârzieri masive și perturbări ale transportului feroviar și aerian, în condițiile în care vânturile violente se abat asupra țării. Călătorii feroviari din nordul țării au fost afectați de restricții masive din cauza furtunii actuale, Ylenia. În mari părți ale Germaniei, operațiunile sunt sever restricționate, a declarat un purtător de cuvânt al căilor ferate.

„În jumătatea de nord a țării, niciun tren de lungă distanță nu circulă până la prânz”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Acest lucru afectează pasagerii din Saxonia Inferioară, Bremen, Hamburg, Schleswig-Holstein, Mecklenburg-Pomerania de Vest, Berlin și Brandenburg.

Cel mai mare aeroport nemțesc și-a suspendat zborurile

De asemenea, s-a înregistrat o serie de anulări de trenuri și întârzieri în traficul regional. În Saxonia Inferioară, nu sunt posibile servicii feroviare la sud de Hamburg din cauza ravagiilor provocate de furtună. Sunt de așteptat și alte perturbări din cauza furtunii în curs de desfășurare, a declarat purtătorul de cuvânt.

Între timp, au fost anunțate, de asemenea, numeroase anulări de zboruri. Pe cel mai mare aeroport din Germania, Frankfurt, sunt afectate legăturile spre Berlin, Munchen și Hamburg, potrivit operatorului. Pe aeroportul din Hamburg, aproximativ o duzină de zboruri au fost anulate.

Piața de pește din Hamburg a fost inundată

În Hamburg, piața de pește a fost inundată în cursul dimineții, potrivit thelocal.de.

Pe coasta Mării Nordului, Agenția Federală Maritimă și Hidrografică (BSH) a raportat un val de furtună de 1,5 metri peste nivelul normal al apei. În general, se consideră că un val de furtună sever sau foarte sever implică valuri de peste 2,5 sau 3,5 metri.

În Schleswig-Holstein, orașele de coastă au fost, de asemenea, afectate de valuri de furtună. În Husum, de exemplu, meteorologii au măsurat nivelul apelor cu 1,64 metri peste nivelul mediu. Cu toate acestea, la multe alte indicatoare, nivelul apei a rămas sub nivelul unei valuri de furtună - deși BSH a avertizat că nivelul apei va crește după-amiaza.

Potrivit Serviciului meteorologic german (DWD), vântul provocat de furtuna Ylenia va scădea încet începând de joi după-amiază - dar este puțin probabil ca această perioadă de acalmie să dureze.

Stare de urgență în Berlin

Joi dimineața devreme, pompierii și centrele de control ale poliției au fost desfășurate în numeroase zone pentru a face față consecințelor furtunii, deși deocamdată nu au fost raportate pagube majore.

În capitala germană, pompierii din Berlin au declarat stare de urgență.

Furtuna și-a lăsat amprenta și în landul vestic Renania de Nord-Westfalia.

În Kleve, pe Rinul Inferior, cortul unei stații de testare COVID-19 a fost distrus, în timp ce în Wuppertal, un copac înalt de 40 de metri a căzut pe șinele căii ferate suspendate în timpul nopții.

Mai multe furtuni amenință Europa

Cursurile școlare au fost, de asemenea, anulate joi în tot landul. În alte regiuni, cum ar fi Saxonia Inferioară și Bavaria, este posibil ca elevilor să li se ceară, de asemenea, să rămână acasă din cauza pericolelor meteorologice în curs de desfășurare.

Următoarea furtună - pe care meteorologii au numit-o Zeynep - este așteptată să sosească dinspre Marea Britanie încă de vineri după-amiază în Germania.

Potrivit DWD, jumătatea de nord a țării va fi din nou cea mai afectată, deși repercusiunile exacte sunt greu de prevăzut.

Ce fenomene meteorologice se vor manifesta în România

Joi, 17 februarie, și România va fi marcată de o serie de fenomene meteorologice cauzate de furtunile europene Dudley şi Eunice. Astfel, în zonele înalte de munte, vântul va atinge viteze chiar de peste 120 de km/h, potrivit directorului Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu.

„Pe parcursul zilei de joi, intensificările de vânt care vor avea viteze la rafale de peste 100-120 km/h la altitudini mari, acolo unde zăpada va fi puternic viscolită şi vizibilitatea redusă.

În restul zonelor mai joase de relief vorbim de viteze 45-55 km/h izolat, chiar peste 60 km/h.

În partea de vest, centru şi nord a ţării vorbim pe parcursul zilei de joi de precipitații predominant sub formă de ploaie, iar noaptea în Maramureș, Transilvania şi Moldova este posibil să consemnăm şi lapoviță şi ninsoare.

Cert este că la munte, în special joi, vorbim de precipitații sub formă de ninsori asociate şi cu intensificări puternice ale vântului. Din nou de interes va fi regimul de temperaturi care caracterizează mai degrabă o vreme de primăvară”, a declarat directorul ANM, Elena Mateescu.