Vreme frumoasă, duminică 27 octombrie, în Republica Moldova, cu temepraturi ce se încadrează în specificul acestei perioade a anului, după cum au informat meteorologii. Va fi cer însorit pe tot parcursul zilei, în toate regiunile țării, nu va ploua. Maximele zilei ajung la 13 - 16 grade, minima va fi de 6 grade Celsius, ceva mai ridicată față de cea consemnată în zilele precedente.
Zi perfectă, duminică, în Republica Moldova
Se anunță câte 13 grade Celsius la Briceni și Rîbnița, vor fi 14 la Bălți, 15 grade la Ștefan-Vodă și câte 16 grade la Cahul și la Chișinău. Mâine, în prima zi a săptămânii, valorile termice vor fi într-o ușoară creștere, maximele ajung la 16 - 19 grade. În partea de nord a Republicii Moldova cerul va fi înnorat, în sud, va fi Soare.
În România, azi, temperaturile vor urca până la 24 de grade, peste limita normală a acestei perioade, după cum au anunțat cei de la ANM.
În prima parte a zilei vor fi nori de joasă altitudine în partea de este și în sud-estul țării. Local, se va semnala ceață la primele ore ale dimineții în Moldova, Bărăgan și Dobrogea. Ulterior, spre amiază, cerul urmează să devină senin. Temperaturile maxime se vor încadra între valorile de 14 și 24 de grade Celsius. În zona de sud a Banatului vor fi intensificări ale vântului, după cum au mai precizat specialiștii meteo.
În Capitală continuă va continua să se încălzească și duminică. Va fi o zi senină, cu temperaturi care vor ajunge până la 22 de grade Celsius.
Vremea în marile orașe ale țării
Timișoara: 23 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 48%, Vânt: 10 km/h
Oradea: 23 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 49%, Vânt: 16 km/h
Baia Mare: 21 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 54%, Vânt: 8 km/h
Cluj-Napoca: 19 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 61%, Vânt: 6 km/h
Sibiu: 20 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 51%, Vânt: 6 km/h
Alba Iulia: 19 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 59%, Vânt: 5 km/h
Craiova: 21 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 45%, Vânt: 6 km/h
Târgu Jiu: 20 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 48%, Vânt: 5 km/h
Suceava: 17 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 67%, Vânt: 10 km/h
Bacău: 18 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 72%, Vânt: 13 km/h
Botoșani: 16 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 74%, Vânt: 5 km/h
Miercurea Ciuc: 18 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 51%, Vânt: 6 km/h
Brașov: 19 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 45%, Vânt: 3 km/h
Ploiești: 20 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 50%, Vânt: 10 km/h
Buzău: 19 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 57%, Vânt: 14 km/h
Târgoviște: 20 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 47%, Vânt: 8 km/h
București: 21 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 56%, Vânt: 6 km/h
Iași: 17 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 70%, Vânt: 13 km/h